Polițiștii bihoreni au stabilit împrejurările în care s-a produs accidentul mortal de duminică seară, de pe Șoseaua Borșului din Oradea. Biciclistul în vârstă de 63 de ani, care și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină, a încercat să traverseze pe trecerea pentru pietoni, deși semaforul indica roșu.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliția Bihor, accidentul s-a produs duminică, 1 noiembrie, în jurul orei 19.55, pe Șoseaua Borșului, la ieșirea din Oradea spre Sântion.

La volanul autoturismului implicat în accident se afla un orădean de 53 de ani, care circula dinspre bulevardul Dacia spre Sântion, pe prima bandă de circulație.

„La o trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a accidentat un bărbat, de 63 de ani, din comuna Sântandrei, care, în timp ce se deplasa pe bicicletă, s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni, la culoarea roșie a semaforului electric destinat pietonilor, aflat în funcțiune, venind din partea dreaptă a autoturismului”, se arată în informarea Poliției Bihor.

După cum a relatat şi BIHOREANUL, impactul i-a fost fatal biciclistului, care a suferit leziuni grave și a murit la fața locului. 

„La fața locului a intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor. Din păcate, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul la fața locului”, a precizat pentru BIHOREANUL plutonier Alina Butaci, ofițer de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”.

Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!