Preşedinţii PNL Bihor, Cornel Popa, şi PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, au făcut public, joi, într-o conferinţă de presă comună, programul vizitei pe care prezidenţiabilul Alianţei Creştin-Liberale, Klaus Iohannis, o va face duminică, 12 octombrie, în Oradea dar nu numai.

Potrivit agendei prezentate de cei doi, Iohannis va participa de Ziua oraşului doar la festivitatea depunerii de coroane la monumentul Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie (între orele 12.30 şi 13.00), după care va avea la unul dintre hotelurile din oraş o întâlnire cu reprezentanţii primelor 150 de companii din Oradea, în ordinea mărimii lor.

De la ora 16.00, prezidenţiabilul ACL se va întâlni cu alegătorii din Beiuş, iar de la ora 18.00 cu cei din Aleşd, a adăugat Cornel Popa, precizând, aşadar, că preşedintele liberal nu va reveni în Oradea şi "nu va urca pe nicio scenă".

"Noi nu confiscăm Ziua oraşului, domnul Iohannis va participa, ca mulţi alţi cetăţeni, doar la festivitatea depunerii de coroane la statuia Ostaşului Român", a conchis şi preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea.

Cu o zi înainte, miercuri, primarul Ilie Bolojan anunţa că l-a invitat personal pe Klaus Iohannis să vină la Oradea de Ziua oraşului, arătând şi el că acesta va participa numai la ceremonia din Parcul 1 Decembrie.

În anul 2004, la invitaţia primarului PD de atunci, Petru Filip (acum senator şi preşedinte executiv al PSD Bihor), preşedintele Traian Băsescu, aflat în campanie electorală, a participat şi el la Ziua Oradiei, urcând chiar pe scena de pe platoul învecinat statuii lui Mihai Eminescu, alături de Filip şi de cântăreaţa Loredana Groza.