După promovarea în Liga a III-a, ACS Transilvania Sport Academy Oradea revine la muncă pentru pregătirea noului sezon. Echipa orădeană se va reuni luni seara, la baza Luceafărul, unde va începe perioada de pregătire pentru primul său sezon la nivel național.

Conducerea clubului pregătește debutul în Liga a III-a, iar perioada următoare va fi una dedicată atât consolidării lotului, cât și adaptării la cerințele unui nivel superior.

Directorul sportiv al formației orădene, Valentin Catana, spune că echipa este conștientă că urmează o provocare importantă. „Îi așteptăm pe băieți la treabă și așteptările noastre sunt pozitive vizavi de noul sezon care urmează. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru a reuși să ne prezentăm la un nivel bun, inclusiv la nivelul Ligii a III-a”, a declarat Valentin Catana.

Lotul va fi completat cu jucători noi

Trecerea în Liga a III-a presupune și schimbări în cadrul lotului. Oficialii clubului orădean caută jucători care să aducă un plus de valoare echipei, iar la reunire sunt așteptați mai mulți fotbaliști aflați în probe.

„Vor fi apariții noi. La reunire vom avea peste 15 jucători din diferite eșaloane și trebuie să-i vedem puțin la lucru înainte de a decide dacă vom continua cu ei”, a explicat directorul sportiv al ACS Transilvania Sport Academy.

Printre jucătorii care au avut un rol important în promovare se numără Marius Balogh și Remus Pașca, fotbaliști care însă nu vor mai continua la TSA Oradea. Potrivit lui Valentin Catana, Balogh s-ar fi înțeles cu formația Oșorhei, în timp ce Pașca poartă discuții cu mai multe cluburi. „Le dorim succes maxim în continuare și le mulțumim pentru toată contribuția pe care au avut-o în atingerea obiectivului nostru, acela de a promova în Liga a III-a”, a transmis oficialul clubului.

La capitolul sosiri, conducerea formației negociază cu mai mulți jucători, printre care și Sergiu Bactăr, ultima dată la Beiuș, despre care clubul consideră că ar putea reprezenta un plus pentru echipă.

Pregătiri pe plan local și trei amicale stabilite

ACS Transilvania Sport Academy își va desfășura pregătirea pe plan local, iar primele jocuri de verificare au fost deja stabilite.

Programul amicalelor include partida cu Lotus Băile Felix, programată pe 1 august, întâlnirea cu Bihorul Beiuș, pe 8 august, precum și duelul cu formația din Liga a III-a CSC Ghiroda și Giarmata Vii, programat pe 22 august, pe stadionul Luceafărul.

„Pregătirile se vor desfășura pe plan local. Avem până în momentul de față trei partide amicale stabilite, iar în perioada următoare vom definitiva programul”, a precizat Valentin Catana.

În ceea ce privește stafful tehnic, acesta ar putea suferi modificări, însă componența finală urmează să fie anunțată după încheierea discuțiilor.

Obiectiv: menținerea în Liga a III-a

Deocamdată, ACS Transilvania Sport Academy nu știe în ce serie a Ligii a III-a va evolua, repartizarea urmând să fie stabilită ulterior de Federația Română de Fotbal.

Valentin Catana spune că, în cazul în care echipa va ajunge în seria în care au evoluat sezonul trecut celelalte formații bihorene, aceasta ar putea fi una dintre cele mai puternice grupe ale competiției. „Multă lume spune că este cea mai calitativă și competitivă serie dintre cele opt la nivel național. Obiectivul nostru în primul an este să ne menținem în Liga a III-a și să nu ocupăm una dintre pozițiile de retrogradare”, a declarat directorul sportiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!