O acţiune de amploare a poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor a demarat, miercuri dimineaţa, începând de la ora 7, operaţiunea vizând 5 persoane suspectate pentru evaziune fiscală.

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii antifraudă au început percheziţii simultane la 9 adrese, atât în municipiul Oradea cât şi în alte localităţi din judeţ, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale aparţinând suspecţilor, doi dintre ei fiind conduşi la sediul Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru audieri.

Conform surselor citate, cele cinci persoane sunt acuzate de efectuarea unor tranzacţii intracomunitare ilicite cu autoturisme second-hand şi telefoane mobile. Bunurile erau importate de evazionişti prin intermediul unor firme fantomă şi vândute apoi în nume propriu, facturile emise pe numele firmelor fiind distruse.

Prejudiciul provocat bugetului de stat de cele 5 persoane a fost apreciat de poliţiştii antifraudă la peste 2,5 milioane lei.