O acţiune comună a poliţiştilor şi inspectorilor ITM Bihor s-a lăsat cu o amendă usturătoare pentru firma de protecţie care asigură paza vagoanelor cisternă ce tranzitează Gara Tileag, care sunt atacate periodic de hoţii din zonă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, la acţiunea care s-a desfăşurat joia trecută, între orele 10 şi 13, au participat polițiști ai Serviciului de Ordine Publică de la Serviciul Rutier, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd în colaborare cu reprezentanți ai ITM Bihor.

„Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea furturilor din vagoanele cisternă, pentru combaterea faptelor ilegale în domeniul legislației muncii și pentru menținerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunității locale”, se arată în comunicatul Poliţiei

În cadrul acțiunii, desfăşurată în zona Gării Tileagd, au fost legitimate 37 de persoane, au fost controlate 15 autovehicule, au fost verificați 7 agenți de pază și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 381.740 lei. Cea mai mare parte a sumei, de 380.000 lei, a fost acordată pentru munca la negru.

Sancţiunea a fost aplicată firmei de protecţie şi pază care asigură paza Gării, pentru muncă nedeclarată.

„În urma controlului, s-a constatat că 3 agenți care se aflau în serviciu nu figurau angajați la data efectuării controlului. În urma verificării celorlalte registre ale societății, au mai fost identificați alți 16 agenți care au executat serviciul de pază la punctul de lucru respectiv, fără ca societatea să aibă încheiate contracte de muncă cu aceștia”, se mai arată în informarea poliţiştilor.