Poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, intervenţie rapidă şi transporturi au participat, la sfârşitul sătpămânii trecute la acţiunea "Riposta", având ca scop prevenirea infracţiunilor şi creşterea vizibilităţii poliţiei în stradă.

"Poliţiştii bihoreni au organizat acţiuni specifice punctuale, a fost întărită prezenţa echipelor de patrulare în zonele cu risc criminogen, pentru găsirea persoanelor care încalcă legea, atât prin săvârşirea de contravenţii cât şi infracţiuni", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Astfel, oamenii legii au organizat controale în zona discotecilor, pieţelor şi barurilor, pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite date în consemn, iar la persoanele suspecte s-au făcut chiar şi controale corporale şi ale bagajelor, pentru a le depista pe cele care au asupra lor arme albe sau de foc.

În pieţele din Oradea şi Beiuş, unde au avut loc descinderile, poliţiştii au confiscat mărfuri de peste 16.000 lei, constând în haine contrafăcute, dar şi alimente, ţigări şi cosmetice de contrabandă.

Tot în timpul acţiunilor de la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au descoperit şi 48 de infracţiuni: 25 au fost de natură economico-financiară, 12 la regimul circulaţiei rutiere, 9 de natură judiciară, una la regimul silvic şi una la regimul armelor şi substanţelor periculoase, 21 de infracţiuni fiind constatate în flagrant.

Un astfel de caz este al unui adolescent de 15 ani, care, sâmbătă noaptea, a tâlhărit un orădean de bani şi telefonul mobil. "Suspectul a fost prins în câteva minute. Minor fiind, a fost reţinut doar pentru 10 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, în prezent fiind cercetat în stare de libertate", a declarat Alina Dinu.

Acţiunile s-au lăsat şi cu altfel de capturi. De pildă, o autoutilitară, descoperită în Oradea, care figurează ca fiind sustrasă din Germania în cursul lunii noiembrie 2010, şi un autoturism dispărut din octombrie din Timişoara. Cea din urmă maşină a fost găsită în gospodăria unei femei de 50 ani din localitatea arădeană Curtici, cercetată deja pentru mai multe furturi comise în Hunedoara, Arad şi Buzău.

Nici şoselele din judeţ nu au rămas neverificate. Echipe complexe de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale au instituit filtre comune în trafic, îndeosebi pe timpul nopţii, la intrările şi ieşirile din oraşe, pentru a identifica persoanele suspecte şi a mijloacelor de transport folosite în eventuale activităţi infracţionale.

În total, în Bihor, au fost organizate 24 de filtre rutiere, au fost controlate 135 de societăţi comercial, 295 de autovehicule au fost verificate în bazele de date, iar în urma verificărilor poliţiştii au aplicat 531 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 122.370 lei şi au fost confiscat bunuri în valoare de 16.027 lei.