La sfârşit de an, Clubul Sportiv Basti Box Salonta are o activitate foarte intensă, dar cu rezultate bune, după cum a declarat preşedintele Sebastian Silaghi.

Astfel, în data de 4 decembrie, la Ştei, salontanii au fost implicaţi la competiţia care a făcut ca după 26 de ani să bată din nou gongul în cadrul Cupei Moş Nicolae. Gala a fost sprijinită de Primăria oraşului Ştei, iar echipele participante au fost din localităţile Dobreşti, Holod, Salonta, Oradea, dar şi echipa gazdă, din Ştei, condusă de antrenorul Gheorghe Nica.

Apoi, în perioada 6 - 9 decembrie, pugiliştii de la Basti Box au luat parte la un turneu de anvergură ce a avut loc în Ucraina, în oraşul Ivano Frankivsk, unde au fost prezenţi sportivi din 6 ţări, Moldova, Belarus, Cehia, Lituania, România şi ţara gazdă, Ucraina.

În total au participat 296 de sportivi, care au trecut proba cântarului, iar delegaţia română a participat cu trei sportivi. Aceştia s-au clasat pe podium după cum urmează: Ciprian Gogan a cucerit medalia de aur la categoria 30 kg, iar Bogdan Cioară şi Adrian Ruge, la 59 kg, şi-au adjudecat medaliile de bronz.

La întrecerile din Ucraina, cei trei sportivi salontani au fost conduşi de antrenorul Sebastian Silaghi şi oficialul Ion Fugaru, arbitru A.I.B.A. cu o stea.

Tot atunci, Timişoara a găzduit Cupa Revoluţiei, un turneu internaţional care s-a desfăşurat în perioada 7 - 8 decembrie şi de unde pugiliştii salontani s-au întors tot cu 3 medalii.

Ionuţ Cotrău, în cadrul categoriei 69 kg, a cucerit argintul, iar Alex Cantor, în limitele categoriei 59 kg, şi Robert Conţani, la 63 kg, au intrat în posesia medaliilor de bronz.

La Timişoara, sportivii de la Basti Box au fost conduşi de antrenorii Ioan Forian şi Kallo Sandor.

"Aceste meciuri de pregătire au venit înainte de turneul internaţional Diamante& Box, ediţia a V-a - Memorial Teodor Silaghi, ediţia 1, care se va desfăşura la Salonta în perioada 15 - 16 decembrie, în Sala Polivalentă Nicolae Talpoş", se arată într-un comunicat al clubului salontan.