Ministrul Transporturilor și, totodată prim-vicepreședintele PSD la nivel național, Sorin Grindeanu, a condus, vineri, conferința județeană de alegeri din cadrul PSD Bihor, unde doctorul Aurel Mohan a fost ales președinte.
Cu acest prilej, Grindeanu a avut un discurs dur la adresa oponenților politici din PNL și, mai ales, la adresa liderului PNL Bihor Ilie Bolojan, pe care a evitat să-l nominalizeze, dar despre care a spus ba că își arogă merite pe care nu le are, ba că crede că „lumea începe și se termină cu el”.
Cu tunul pe Bolojan
Imediat după ce a luat cuvântul, Grindeanu a rememorat ultima sa vizită în Bihor, de acum șase luni, la inaugurarea drumul expres care leagă Oradea de autostrada A3, ca să arate cum Bolojan și-ar atribui reușite nemeritate: „S-a terminat prezentarea, și a fost întrebarea unui ziarist: «Dumneavoastră ce căutați aici?» M-am întors la directorul CNAIR, am crezut că am greșit locația, că e lucrarea Consiliului Județean, Primăriei. Așa de mult a fost comunicat în presă că acea lucrare e făcută de Consiliul Județean, că lumea așa a crezut, că e făcută de Bolojan, de Consiliul Județean. N-are nicio legătură. A fost făcută de Ministerul Transporturilor, prin DRDP Cluj”.
Dincolo de faptul că, inclusiv la inaugurare, Bolojan a mulțumit Ministerului Transporturilor pentru sprijinul în derularea lucrărilor și că CJ Bihor n-a pretins niciodată public că ar fi făcut lucrările, ce a ignorat Grindeanu a fost că șeful PNL Bihor a avut ideea acestei investiții. În această calitate, la inaugurare, chiar premierul PSD Marcel Ciolacu l-a invitat pe Bolojan să vorbească, iar politicianul bihorean a menționat că pentru această investiție de anvergură s-a încheiat primul protocol din România între o administrație locală și CNAIR.
„Sunt lucrări finanțate de Ministerul Transporturilor, dar despre care nu ezită unii domni să-și aroge merite pe care nu le au. Trebuie să fie o lecție pentru noi și pentru PSD Bihor”, a concluzionat Grindeanu, cerându-le colegilor social-democrați să le vorbească românilor despre reușitele PSD.
De la „virgine” la „Făt Frumos”
La finalul conferinței județene, vorbind despre alegerile prezidențiale și parlamentare care vor veni, Grindeanu l-a invocat iar pe Bolojan. De data aceasta, fără să-l nominalizeze, însă sugerând că politicianul bihorean n-are „verticalitate”.
„Am văzut că sunt unii oameni foarte nervoși la dvs. în județ că s-a făcut această alianță PSD-PNL, și iar știți la cine mă refer, că el niciodată nu ar fi făcut-o (Ilie Bolojan a criticat frecvent alianța între liberali și social-democrați – n.r.). Hai să ne aducem aminte în urmă cu trei ani în ce situație era România, cu marii oamenii de dreapta din PNL, USR și UDMR la guvernare, și cum au venit în 2021 să se roage de noi, pentru că ăsta este verbul corect, să se roage să facem majoritate și să scoatem țara din criză. (...) Acești domni care uită unde au dus țara în 2021 acum sunt niște virgine, vin și ne explică cât de rău este cu cei care i-au ajutat să scoată țara de unde au băgat-o ei. Asta arată o lipsă de verticalitate, arată ceva ce cred că trebuie să se sfârșească în politica din România”, a spus Grindeanu.
Susținând că social-democrații au acceptat alianța cu liberalii doar pentru că „nu puteau să stea deoparte” când România era în prag de criză economică și energetică, liderul PSD le-a cerut colegilor de partid din Bihor să spună asta și alegătorilor, prefațând astfel discursul pe care social-democrații îl vor avea, cel mai probabil, în toamnă, când vor cere voturi pentru ca Marcel Ciolacu să devină președintele României.
„Ce se alegea încă trei ani de țara asta dacă o lăsam în continuare pe mâna lui alde Barna, Cioloș, Orban, Cîțu și toți ceilalți? Acum vin (liberalii – n.r.) și se dau ca Făt Frumos din lacrimă și spun că ar fi făcut alianță numai cu dreapta. Unde a dus dreapta în România? Știm cu toții. Așa că vă rog să ieșiți în față, să le spuneți aceste lucruri acestor domni care nu-s ieșiți din spuma mării și care atunci când au fost la guvernare ne-au dus unde ne-au dus. Aceste lucruri trebuie spuse cu tărie, mai ales în județul Bihor”, a cerut Sorin Grindeanu.
Politicianul și-a încheiat discursul tot cu Bolojan, încurajându-i pe social-democrații bihoreni că l-ar putea învinge în cursa electorală: „Aici există exponenți care cred că lumea începe și se termină cu ei. Nu e adevărat, orice om poate fi înlocuit. Iar orice om poate fi învins în alegeri. Așa că echipa pe care ați făcut-o astăzi o să fie o echipă, am această convingere, condusă de dl Mohan, și să câștigăm alegerile. Pentru că politica e pe voturi”.
Aurel Mohan a fost ales vineri președinte al PSD Bihor, fiind de altfel singurul pretendent la această funcție.