Subprefectul judeţului Bihor, Adelina Coste, a demisionat din funcţie, pentru a putea candida la Consiliul Local Oradea din partea PDL.

"Am înregistrat demisia din funcţia de subprefect pe 29 martie, deoarece doresc să candidez la Consiliul Local pe lista PDL", a declarat Coste, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Practic, acest lucru înseamnă că Adelina Coste a primit undă verde să candideze la Consiliul Local în ziua când Vasile Blaga a fost la Oradea pentru a anunţa candidaturile lui Mihai Groza şi Radu Ţîrle la Primăria Oradea şi respectiv la Consiliul Judeţean Bihor.

Coste a precizat pentru BIHOREANUL că va continua să exercite prerogativele funcţiei de subprefect până ce Guvernul va emite un act administrativ pentru eliberarea din funcţie şi pentru numirea unui înlocuitor, despre care a afirmat deja că a şi fost propus.

"Biroul Permanent Judeţean al PDL l-a propus pentru numirea pe funcţia de subprefect pe colegul Sorin Buhaş, directorul Direcţiei de Tineret şi Sport Bihor", a mai spus Adelina Coste.

Adelina Coste, 46 de ani, activează în politică din 2007, când s-a înscris în Partidul Liberal Democrat, condus atunci de Theodor Stolojan, devenind membru PDL prin fuziunea celor două formaţiuni.

Ea a fost aleasă în 2008 în Consiliul Local Oradea, dar a renunţat la poziţia de consilier în 2009, când a devenit şeful Cancelariei Prefectului Gavrilă Ghilea, pentru a nu fi acuzată de incompatibilitate deoarece, ca membru al CL, participa la dezbaterea şi adoptarea unor hotărâri pe care, ulterior, la Prefectură, le putea cenzura prin neacordarea avizelor de legalitate.

Coste a devenit subprefect în 31 august 2010, ca urmare a demiterii lui Cristian Bitea, ocupantul de până atunci al funcţiei, care intrase în conflict cu prefectul Gavrilă Ghilea.

Sorin Buhaş, cel propus de PDL Bihor să o înlocuiască pe Adelina Coste ca subprefect, are 40 de ani, a absolvit o facultate de sport şi una de ştiinţe juridice, şi este membru PDL din 2006 după ce anterior a activat în PSD.