Interesantă ideea Primăriei de a le cere artiștilor ambulanți să solicite administrației locale dreptul de a se produce pe teritoriul municipiului Oradea. Nu se vor percepe taxe pentru așa ceva, dar spațiile unde va avea loc actul artistic și orarul vor fi bine definite.

Ca să ajungi să cânți în metroul din New York trebuie să dai o probă serioasă, pe bună dreptate, căci nu orice zdrăngănitor este artist, mulți sunt doar poluatori sonici. Poate și la noi ar fi fost mai potrivit ca muzicanții să dea o probă, pictorii să fie controlați la vopseluri, iar dansatorii și jonglerii să-și prezinte în prealabil programul.

Mergând mai departe, fiindcă și acești artiști contribuie la farmecul urbei, edilii s-ar fi putut îndura de ei să le dea un acoperiș deasupra capului cât timp performează în orașul de pe Criș. Cum în cursul săptămânii nu toate hotelurile sunt pline, cred că s-ar putea încheia parteneriate cu patronii mai miloși.

Ideea asta cu zone muzicale pe străzi a fost de mult timp pritocită de fostul primar, Ilie Bolojan. El își dorea ca, pe lângă ambulanți, să iasă în evidență și artiștii locali. Niște highidiși prin localuri sau un cvartet într-o zonă mai elegantă a orașului ar fi adus un plus de atractivitate, mai ales că acum suntem cunoscuți ca oraș turistic. Numai că astfel de momente nu se pot produce gratis; administrația ar fi trebuit să bage mâna în buzunar, ceea ce, evident, n-a mai fost pe placul edililor.

Amintiți-vă cum arăta zona Parcului Libertății, cu cântărețul de la pod și cu pianina greu încercată de amatori sau de profesioniști, ca să vedeți ce a pierdut orașul pentru că nu a reușit să permanentizeze un act artistic stradal.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!