Priorităţile municipiului sunt, din punct de vedere al orădenilor, în ordine, construirea autostrăzii A3 Transilvania, a drumului de legătură între şoseaua de centură şi aceasta, precum şi modernizarea Aeroportului.

Votează ce contează!

Peste 3.000 de orădeni au participat la campania "Alege priorităţile oraşului tău", organizată de Banca Mondială în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România.

Localnicii au fost chemaţi să ierarhizeze în baza unui chestionar cele mai importante zece proiecte propuse de municipalitate.

Lista a cuprins obiective strategice cu impact metropolitan comunicate de municipalitate la solicitarea Băncii Mondiale, iar scopul demersului a fost de a vedea în ce măsură orădenii le consideră, la rândul lor, folositoare.

2,5 miliarde euro

Cele mai importante zece obiective votate de orădeni în cadrul campaniei valorează în total 2,5 miliarde euro.

Lista priorităţilor orădenilor este deschisă de Autostrada 3 Transilvania, sectorul Borş – Braşov (220 milioane euro), drumul de legătură între centura Oradea şi Autostrada A3 (150 milioane euro) şi extinderea şi modenizarea Aeroportului (34 milioane euro).

Printre cele mai votate investiţii se mai numără drumul expres Oradea – Arad (1,3 miliarde euro), campusul Universităţii Oradea (12 milioane euro), coridorul de mobilitate urbană durabilă şi tunelurile din Piaţa Gojdu (17 milioane euro), dezvoltarea parcurilor industriale (15 milioane euro) şi electrificarea căii ferate Episcopia Bihorului – Cluj Napoca (477 milioane euro).

Lista se încheie cu proiectul viitoarei Săli Polivalente (13 milioane euro) şi electrificarea căii ferate Oradea – Arad (217 milioane euro).