La Serviciul de Ambulanță Județean Bihor continuă mișcările în schema de personal. Una dintre cele mai recente constă în vacantarea postului de director tehnic, ocupat din 2015 de fostul consilier local PSD Adrian Stângă, care a plecat din instituție de la finele lunii ianuarie a acestui an, prin demisie.

Mai exact, inginerul a renunțat la această funcție, pentru a o prelua, din 1 februarie, pe cea de director executiv al firmei Deme Macarale, firmă de unde se și mutase în urmă cu aproape opt ani pentru a se angaja la SAJ Bihor.

Atât doar că a renunțat numai la poziția de director tehnic al Ambulanței, nu și la cea de șef al Serviciului Tehnic, aflată în subordinea directă a directorului tehnic, pe care a ocupat-o printr-un concurs organizat în urmă cu patru ani, când era chiar... director tehnic.

Omul și-a suspendat raporturile de serviciu pe un an, după care poate să revină, dacă nu-i iese pasiența în privat, ca șef serviciu. Mai pe românește, a plecat, însă numai cu un picior; sau, mai urât spus, cu o singură bucă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!