După 25 de ani în care s-au furat milioane de euro, după sute de jucători exploataţi şi vânduţi ca vitele, FC Bihor s-a desfiinţat.
Am şi eu câteva amintiri cu FC Bihor. Prin anii ’60, pe o ploaie torenţială, Crişul, cum se numea pe atunci, a jucat cu o echipă din Brazilia şi am avut ocazia să văd primul negru. Erau vremuri când în tribune se vindeau limonadă şi îngheţată, iar stadionul se umplea cu două ore înainte, căci lumea venea să vadă până şi echipa de tineret. Am fost martor şi la incendiul care a mistuit tribuna a doua, pe vremea când aceasta era din lemn iar suporterii stăteau cu stoicism la coadă pentru un rom la minusculul bufet de lângă arenă.
Înainte de a fi FC Bihor, Crişul s-a transformat în ABBA, adică un an în A, doi în B şi apoi iar în A. Eram prea buni pentru divizia B şi prea săraci pentru prima ligă. Vechii suporteri îşi aduc şi acum aminte de un gol din foarfecă al lui Csefan, care ne-a urcat în A.
La un meci cu Rapidul, cu Rică Răducanu în poartă şi Sandu Boc fundaş central, am scos un egal care ne-a salvat de la retrogradare. Răducanu a fost surprins în ofsaid, pentru că se plictisise de stat în poartă. Jocul lor moale nu avea, sigur, nicio legătură cu faptul că toţi rapidiştii erau proaspăt îmbrăcaţi cu bunde făcute la fabrica de blănuri din Oradea.
Vremurile s-au schimbat, acum calea cea mai scurtă spre puşcărie e să te implici în fotbal, ca patron sau ca şef de administraţie locală. Sper ca Primăria să aibă atâta minte încât să adjudece sigla, numele şi, mai ales, palmaresul clubului. Poate că vor veni şi clipe mai bune pentru fotbalul bihorean.