Angajaţii firmei Selina lucrează la demonarea sensului giratoriu din faţa hypermarket-ului Real.

"În cursul acestei săptămâni se va turna stratul de uzură şi nu se va mai trece pe acolo", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă în care a vorbit despre lucrările la şoseaua de centură desfăşurate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi Primărie.

Măsura desfiinţării giraţiei a fost luată pentru fluidizarea circulaţiei pe inelul ocolitor al oraşului. "Ţinta noastră este fluidizarea circulaţiei. Între cele trei sensuri giratorii din Calea Aradului, de la Real şi cel de la strada Universităţii sunt doar 500 de metri, în vreme ce conform normelor ar trebui să fie minim 2 kilometri", a spus edilul.

Un ocol până în giraţie...

În urma desfiinţării sensului giratoriu, conducătorii auto care vin dinspre Calea Aradului vor ajunge la Real fie direct din Calea Aradului, prin parcarea dinspre OBI, fie întorcând în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Universităţii.

Cei care pleacă de la hypermarket către Calea Aradului vor putea ieşi virând dreapta în şoseaua de centură ori tot prin parcarea de la OBI, în vreme ce şoferii care doresc să ajungă în cartierul Nufărul fie vor merge să întoarcă în giraţia de la ieşirea din oraş spre Arad, fie vor ieşi direct prin parcare pe o cale de acces care va fi construită.

"În cursul zilei de marţi vom amenaja o cale de acces prin parcarea hypermarket-ului astfel încât să se poată ieşi direct spre podul din strada Abatorului. Aşa, şoferii care vor să ajungă în Nufărul vor folosi fostul drum militar, a cărui modernizare este în curs de finalizare", a declarat pentru BIHOREANUL Leontin Pătcaş, şef Birou Drumuri şi Poduri din cadrul Primăriei.

Cu "pod" peste giraţii

Desfiinţarea sensului giratoriu de la Real are loc în pregătirea unor investiţii majore care urmează să se facă pe şoseaua de centură a Oradiei. Primăria a depus săptămâna trecută la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest documentele pentru cele două pasaje în valoare de 11 milioane euro care vor fi construite din fonduri europene de-a lungul şoselei de centură, peste giraţiile de la ieşirea din Oradea spre Arad şi Deva.

"Finanţarea pentru cele două proiecte a fost deja aprobată, urmează ca documentaţia să fie evaluată, iar în cursul lunii ianuarie, cel mult februarie anul viitor, vom avea un răspuns. Practic, în primăvara anului viitor ar trebui să fim în măsură să organizăm licitaţia pentru execuţia lucrărilor", a spus Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul municipalităţii.

În acest context, cel de-al doilea motiv pentru care sensul giratoriu din faţa Real va fi desfiinţat îl constituie faptul că acesta stă în calea viitoarelor lucrări. Rampa podului care va supratraversa pe patru benzi sensul giratoriu din Calea Aradului atinge actuala şosea de centură în dreptul hypermarke-tului şi ar fi absurd să intre direct într-un sens giratoriu.