Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii, una din ultimele instituţii regionale care mai avea sediul la Oradea, a fost transferat în Clujul lui Boc. Probabil că legea celor 200 de kilometri, născocită să se aplice Sorbonicii, a fost extinsă.

În timp ce la televiziunile de casă Cosaşul din Răchiţele spune baliverne despre reducerea cheltuielilor bugetare, la Cluj se cheltuie o grămadă de bani pentru sediul noului Inspectorat. Şi asta numai pentru ca Emil Boc să o satisfacă, în sfârşit, pe fosta lui arhitectă şefă de la Primărie, numindu-i soţul boss peste ITSC.

Dacă pentru România activitatea de premier a fostului secretar UTC Boc e catastrofală, pentru Cluj e de-a dreptul benefică. A făcut autostradă prin tot judeţul, ca să nu-i mai dea tată-său cu ouăle-n cap că vine prea rar acasă, iar studenţii din Ardeal se pot instrui doar la Universitatea unde s-a pripăşit şi el, după nişte studii făcute la seral.

Mă aşteptam să-i aud pe parlamentarii PDL Bihor cum se revoltă împotriva măsurilor abuzive. Dar, prinşi în bătălia pentru şefia partidului, nu mai au vreme şi de necazurile celor pe care i-au trimis la Bucureşti.

Mai urmează ca, tot pe principiul subordonării întregii Transilvanii Clujului să ne trezim că Oradea se comasează cu Floreştiul şi devine comuna suburbană a Napocii.
Dacă tot s-a pus primul ministru să reguleze Oradea, măcar să nu-l lăsăm s-o facă la propriu. De aceea, le sugerez concitadinilor să înalţe pragul la uşi cu 30 de centimetri. Aşa, în mod sigur Boc nu le mai poate penetra în casă, că doar nu-i alpinist!

În plus, ar fi bine să cumpărăm un Schnautzer pitic, care să-i sară la beregată. Câinii de talie mare sunt ineficienţi, pentru că nu atacă pitici de grădină...