Fotbaliștii de la CS Diosig au pierdut sâmbătă jocul retur din județul Arad, prentru promovarea în Liga a III-a, la Zăbrani, în fața celor de la Șoimii Lipova.

Prestaţie onorabilă

Spre deosebire de meciul tur, de la Diosig, de sâmbăta trecută, când s-au făcut de râs, pierzând cu 1-6, de această dată elevii antrenorului Zoltan Vig au ținut în șah echipa arădeană până în minutul 62, când s-a marcat singurul gol. Șoimii au reușit să înscrie prin atacantul Andrei Vasinc și astfel să se impună la limită cu 1-0.

Totuși, bihorenii s-au prezentat bine la acest joc, în pofida absențelor importante. În prima repriză partida a fost echilibrată, cu câteva ocazii bune și pentru jucătorii de la Diosig, în timp ce în partea a doua gazdele au reușit să înscrie unicul gol al disputei și astfel să-și asigure o victorie și-n fața propriilor suporteri, veniți să sărbătorească promovarea.

Pe lângă Florin Lazăr, care a absentat și sâmbăta trecută, de această dată antrenorul Zoltan Vig nu s-a putut baza nici pe serviciile altor trei jucători experimentați, Sfârlea, Gado și Jurcă. De altfel, bihorenii au avut pe lista de rezerve doar trei jucători de câmp.

Vig demisionează

Cu toate acestea, fotbaliștii echipei din Diosig s-a bătut de la egal la egal cu adversara sa, ratând și unele ocazii importante. „Deși am avut mai multe probleme de lot, iată că am jucat bine și am ieșit oarecum cu fruntea sus din acest duel. Îi felicit pe băieți pentru felul cum au luptat. Echipa din Lipova este o formație bună, o felicit pentru promovare și îi doresc succes în Liga a III-a. Pentru că mi-am anunțat demisia după acest meci, vreau să-i mulțumesc domnului primar pentru proiectul care la început la Diosig și să urez mult succes celor de la acest club, să ducă mai departe, cu cât mai bune rezultate, activitatea de aici”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul Zoltan Vig.

Cu scorul general de 7-1, campioana județului Arad, Șoimii Lipova, a obținut promovarea în eșalonul al III-a, în timp ce CS Diosig va trebui s-o ia de la capăt în Liga a IV-a.

Alte rezultate

În alte partide din manșa a II-a a barajului de promovare în Liga a III-a, programate sâmbătă, Universitatea Cluj s-a impus cu 6-0 penterenul celor de la Lăpușul Tg. Lăpuș și cu scorul general de 14-0 a obținut accesul spre liga superioară, ACS Ghiroda (TM) a trecut cu 3-1 pe teren propriu de Inter Petrila (HD), iar cum în tur s-a impus cu 2-1, formația timișeană a obținut, la rându-i promovarea, Șurianu Sebeș (AL) a a întrecut tot cu 3-1 pe Viitorul Caransebeș, după ce în tur s-a impus, de asemenea, cu 2-1, iar Unirea Tășnad (SM) a învins cu 3-1 în deplasare pe campioana județului Sălaj, Dumbrava Gâlgău Almașului, după ce și în tur s-a impus cu 2-1, iar cu scorul general de 5-2 a obținut promovarea în Liga a III-a.

Premieră nefastă

Pentru județul Bihor este al doilea an consecutiv când câștigătoarea Ligii a IV-a nu promovează în eșeonul superior, după ce anul trecut FC Hidișel s-a desființat imediat după ce a câștigat competiția județeană.

Cum nici de la CS Oșorhei nu vin vești tocmai bune, e pe cale ca în următorul sezon competițional să asistăm la o premieră în fotbalul bihorean, ca nicio echipă din acest județ să activeze în Liga a III-a.