Aquapark-ul după care aşteaptă orădenii de atâta vreme se va numi oricum, dar nu Nymphaea!

Promovat încă din 2011 după numele lotusului termal, unic în lume, care creşte în pârâul Peţa, parcul acvatic a fost rebotezat în taină pentru că firma Lotus Center, mai iute de mână, şi-a înregistrat de mai bine de un an aceeaşi denumire la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Şi cel mai probabil va rămâne cu numele de Aquapark Oradea...

Încă se lucrează!

Aquapark-ul construit pe amplasamentul fostului ştrand municipal are mai multe probleme decât un manual de matematică. Conform contractului, lucrarea câştigată în februarie 2015 de sucursala clujeană a firmei ungare Kesz din Szeged, pentru suma de 88,3 milioane lei, trebuia finalizată până la 15 decembrie. Termenul de predare a fost amânat pentru primăvara acestui an la cererea constructorului, care a invocat preluarea cu întârziere a amplasamentului, canicula din vara trecută şi imposibilitatea de a face plantări astă iarnă. Data de 1 mai stabilită iniţial pentru deschidere a fost apoi prelungită pe 1 iunie, care a devenit... august.

Liviu Andrica, director Administraţia Domeniului Public OradaCert e că săptămâna trecută angajaţii Kesz făceau rectificări în urma recepţiei parţiale. Formalităţile de predare-primire se fac pe porţiuni, în funcţie de problemele date la remediat. Deşi şocant, nimeni nu ştie cum ar funcţiona Aquapark-ul la capacitate pentru că încă nu a putut fi exploatat la foc continuu. "În următoarele zile se va rezolva problema alimentării cu energie electrică a tuturor pompelor şi utilajelor", spune Liviu Andrica (foto), directorul Administraţiei Domeniului Public, care va gestiona parcul acvatic.

În ciuda presiunii orădenilor, pentru care timpul şi răbdarea nu sunt resurse inepuizabile, a celei puse de primarul Ilie Bolojan, aflat în cursa pentru cel de-al treilea mandat, şi a celei economice, dictate de pierderile provocate de menţinerea sub lacăt a unui obiectiv ce poate produce bani, directorul Andrica refuză să avanseze o dată certă a inaugurării. "Va fi undeva în august sau cel mai curând în iulie", spune acesta.

Se caută personal

Până acum, ADP a angajat instalatori, a scos la concurs posturile de vânzătoare şi casiere (pentru care cere studii superioare şi cunoaşterea unei limbi străine) şi pregăteşte caietele de sarcini pentru selectarea firmelor care vor administra cele trei localuri. "Toată lumea ne acuză că nu am forţat constructorul să termine lucrările. Nimeni nu vede că Aquapark-ul este gata, dar nu poate fi deschis pentru că nu s-au făcut angajările mai repede", protestează un angajat al DMPFI - Direcţia de Proiecte din Primărie, care a lucrat la proiect.

La fel de adevărat e, însă, că municipalitatea predă ADP un proiect "chel", cu spaţii verzi care pot ajunge noroaie la cea mai mică ploaie deoarece încă nu a crescut iarba, cu ieşirea la Crişul Repede încă neîngrădită, astfel încât să-i oprească pe cei care vor să intre fără plată, şi fără delimitare faţă de Bazinul Olimpic, pentru ca adolescenţii să nu-şi frângă tinereţile de la trambulina de sărituri înaltă de 10 metri. Aşa că DMPFI şi ADP s-au înecat, vorba proverbului, precum ţiganul la mal...

O staţiune pentru Lotus

Şi asta nu e tot! BIHOREANUL a aflat, după cinci ani în care Primăria a tot vehiculat numele Nymphaea pentru Aquapark, că firma Lotus Center, controlată de Alexandru Mudura jr., care a cumpărat anul trecut cu 920.000 euro fostul Centru Mecena din zonă, şi-a înregistrat încă din 2014 la OSIM denumirea Nymphaea Resort, adică "staţiunea Nymphaea", înfiinţând la începutul lui 2016 şi un nou SRL cu acest nume!

Marius Moş, şef DMPFI OradeaMudura a demolat clădirile Mecena şi în locul lor pregăteşte, spre surprinderea municipalităţii, construirea unui hotel cu numele - aţi ghicit - Nymphaea Resort. "Nu mi-a venit să cred că am pierdut numele. Adevărul este că, prinşi cu implementarea proiectului, nu ne-am gândit să rezervăm mai multe denumiri", recunoaşte directorul DMPFI, Marius Moş (foto).

Situaţia e cu atât mai complicată cu cât denumirea Nymphaea Resort lasă să se înţeleagă că Aquapark-ul ar fi parte a unei staţiuni deţinute de Mudura, iar publicitatea făcută din bani publici parcului acvatic ar promova interesele firmei private. Ceea ce nu ar conveni deloc Curţii de Conturi...

Aquapark-ul Oradea

De altfel, deşi nimeni nu a remarcat acest detaliu, din luna martie directorul ADP nici nu a mai folosit public numele Nymphaea. "Când proiectul european se va fi încheiat vom da jos probabil şi denumirea de la intrare. În 28 martie am înregistrat punctul de lucru Aquapark Oradea, şi aşa îi va rămâne numele", spune Andrica. Directorul ADP nu pare afectat de gestul Lotus Center. "Oricum, denumirea Nymphaea genera confuzie. Măcar aşa, când vom face reclamă Aquapark-ului, vom promova oraşul Oradea".

Ilie Bolojan, primar OradeaCulmea, până şi primarul Ilie Bolojan (foto), altfel extrem de pornit împotriva a tot ce aduce atingere intereselor oraşului, este surprinzător de înţelegător. "E normal ca fiecare companie să încerce să îşi optimizeze investiţia pe care o face", zice, sec, edilul. Primarul spune că se va consulta cu ADP înainte să ia o decizie. "Înainte de toate trebuie văzut dacă acest lucru ne ajută sau ne încurcă. Oricum, fără acceptul administraţiei locale, investitorul privat nu va putea folosi denumirea Nymphaea Resort", e convins Bolojan, fără a fi clar pe ce se bazează.

Cu paşi mici...

Adevărul este că Lotus Center s-a comportat ca şi cum ar avea un blat cu Primăria. Firma s-a învecinat în august 2015 cu parcul acvatic, în septembrie a obţinut acceptul Consiliului Local să se lege la acesta, după care şi-a comandat proiectul hotelului, pe care săptămâna aceasta îl va supune unei dezbateri publice. "Fiecare vecin, inclusiv Primăria, îşi va putea exprima părerea", spune Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef.

Potrivit proiectului, Nymphaea Resort va domina zona, având un regim de înălţime cu subsol, parter, mezanin şi nouă etaje. Hotelul de patru stele va avea 200 de camere, iar amenajările exterioare, de la alei la spaţii verzi, vor fi similare cu cele ale parcului acvatic. Între hotel şi Aquapark este prevăzut să fie construit, la nivelul primului etaj, un corp de clădire de tip tunel, astfel încât clienţii să poată ajunge din hotel direct în Aquapark.

Soluţia copiază modelul Aquapark-ului din Budapesta, gestionat şi integrat în ansamblul unui hotel. Iar dacă APD va eşua în încercarea de a-l gestiona eficient pe cel din Oradea, se poate lesne bănui cine îl va putea prelua în secunda doi. Sub motivul, cunoscut de când lumea, că "statul e un prost administrator"...


ÎN DEZBATERE
Se pregătesc tarifele

Investiţie de circa 15 milioane euro, din care jumătate din fonduri UE, Aquapark-ul din Oradea are în interior şase bazine, patru tobogane, o zonă SPA şi una wellness, un restaurant şi un bar. În exterior au fost amenajate şapte bazine, şase tobogane, două terenuri de volei, şapte terenuri de sport şi două restaurante.

Conform propunerii ADP, taxa de acces ar urma să fie de 50 lei pentru o zi întreagă, 30 lei pentru cinci ore în intervalul 17.00 - 22.00, respectiv 25 lei pentru două ore. Tarifele pentru copii între 3-14 ani vor fi de 25 lei pentru o zi, 15 lei pentru 5 ore şi 12 lei pentru două ore.

Întrucât majoritatea orădenilor consideră preţurile propuse ca fiind prea mari, conducerea APD ia în calcul operarea unor modificări. "Tarifele nu le stabilitm noi. S-ar putea să propunem însă Consiliului Local ca termenul de 2 ore să crească la 3 sau ca preţul pentru o zi să fie redus la 45 lei", spune directorul Liviu Andrica.