Pâine, şampon, unt, concediu, palton, flori, îngheţată, cinema, cărţi, cola. La câte renunţă cei care, bugetari sau privaţi, sunt loviţi cu sadism şi fără încetare de politica Guvernului?
Rând pe rând, la toate. De doi ani, de la instaurarea Guvernului Boc 1, nu există categorie care să nu fi căzut victimă poftei de tăiere a acestui premier parcă obsedat de micşorarea dimensiunii oricărui lucru.
La început au fost privaţii. Anul trecut observam primele efecte ale impozitului pe venitul minim. Apoi închiderile de firme şi înmulţirea şomerilor. În campania pentru prezidenţiale, alt fenomen: funcţionarii erau aruncaţi asupra firmelor, să le amendeze pentru ca din banii astfel rostuiţi să astupe găurile unei economii despre care premierul şi preşedintele pretindeau că iese din criză fiindcă "a crescut consumul de energie".
Anul acesta, încă 3-4 luni amăgirea a fost întreţinută de Boc 3, cel care a preluat greaua moştenirea a lui Boc 2 după fuga PSD-iştilor. Până când, pe 6 mai, orice speranţă de mai bine pe termen previzibil şi raţional acceptabil a fost alungată fără milă de preşedintele Marii Tăieri cu 25%. După o vară în care n-a făcut decât să discute despre remaniere şi să majoreze TVA, Boc 4 s-a lepădat de miniştrii de la Finanţe şi de la Muncă, dar n-a rezolvat nici problema finanţelor, nici cea a muncii.
După ce şi-au pus în cui pofta de concedii, îngheţată, cinema ori lectură, oamenii sunt lăsaţi acum şi fără pâine, unt, palton, ghete, şampon. Bugetari şi privaţi sunt puşi să lucreze fără dreaptă plată, iar diferenţa între muncă şi munca forţată e anulată pe nesimţite. Grosul bugetarilor ia câteva sute de lei pe lună, ca să nu mai fie obezii din spinarea privatului. Dar şi acesta e forţat să presteze tot pe mărunţiş. "Nu-ţi convine? Pleacă! Altul la rând!". Asta e replica dată oricărui nemulţumit din "economia reală". Power-play-ul guvernării: Nu-ţi place? Dispari!
De vreme ce nu prosperitatea, ci austeritatea a devenit scopul suprem, reformarea statului devină sinonimă cu înfometarea şi dezumanizarea. Ţară europeană, România e aruncată înapoi, în epoca de foame-frig-frică a comunismului, de nişte politruci care au condamnat-o din gură şi din guşă. Culmea e că Partidul aşteaptă, totuşi, ca pe vremuri, ode pentru meritul de a lăsa individului atât cât să-şi achite mâncarea şi cazarea într-o ţară tot mai de coşmar.
Dar a trăi, tovarăşi, înseamnă şi să citeşti o carte, să pleci într-o excursie, să-i faci mamei un cadou, să-ţi scoţi iubita în oraş, să bei o bere cu băieţii, să ieşi cu nevasta la un film. Nu vreau să cobesc. Mă tem însă că Statul nu mai are nevoie de noi, de oameni. Preferă boii care se mulţumesc cu jugul şi ieslea! Ăştia nu citesc, nu gândesc, nu cârcotesc. Şi, mai ştii, la încheierea dresajului, n-o să mai ceară nici paie de aşternut, nici fân de rumegat. Atunci, abia atunci, reforma va fi perfectă...