Primarul Ilie Bolojan vrea să rezolve criza locurilor de parcare din zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea prin construirea în imediata vecinătate a unei parcări supraetajate cu 400 de locuri. Investiţia, estimată la peste 4 milioane euro, nu va mai fi realizată în trepte, pe dealul din spatele spitalului, cum anunțase anterior șeful Direcției Patrimoniu, ci lângă.
"Am analizat posibilitatea construirii unei parcări în trepte pe dealul din spatele spitalului, dar, având în vedere riscul alunecărilor de teren, nu putem face acest lucru. De aceea zona pe care o studiem şi pentru care vrem să iniţiem un proiect de regenerare urbană, este cea de la intersecţia străzilor Gheorghe Doja şi Louis Pasteur, chiar înainte de a ajunge la spital, pe dreapta", a declarat primarul Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
Investiţia, estimată la peste 4 milioane euro, presupune exproprierea unor imobile şi terenuri şi ar putea fi demarată cel mai devreme în toamnă.
Până atunci, municipalitatea are de finalizat studiul geo pentru evaluarea stabilităţii terenului şi studiul de fezabilitate al investiţiei, care va stabili şi numărul proprietăţilor de expropriat pentru a se putea organiza licitaţia şi stabili executantul. "Numărul exact al locurilor de parcare, al etajelor viitoarei parcări şi valoarea estimată a investiţiei urmează să fie stabilită în urma studiilor pe care le vom comanda", a spus edilul.
Pentru o cât mai bună încadrare în zonă porţiunea dinspre stradă a clădirii va fi ocupată cu birouri. "Intenţionăm ca în partea dispre strada Gheorghe Doja, pentru a nu se vedea zona de parcare, să realizăm o zonă de birouri sau de cazare pentru medicii specialişti sau rezidenţi. Pentru a nu exista o notă discordantă, aceasta va semăna ca aspect cu faţada Spitalului Judeţean după ce va fi reabilitat", a spus Bolojan.
Intenţia municipalităţii este ca viitoarea parcare să fie legată de ambulatoriul spitalului printr-o pasarelă supraterană pentru a facilita accesul în spital pentru angajaţi, pacienţi şi aparţinători.
Care pe (par)care...
Zona din vecinătatea Spitalului Judeţean este una dintre cele mai aglomerate din oraş. Sutele de angajaţi ai spitalului, pacienţi şi aparţinători ai acestora îşi dispută zilnic circa 50 de locuri de parcare cu taxă amenajate între blocuri. În lipsă de soluţii, maşinile ocupă trotuarele, spaţiile verzi şi căile de acces, spre nemulţumirea locuitorilor.
În plus, la demararea lucrărilor de modernizare şi extindere a Unităţii de Primire Urgenţe, municipalitatea a desfiinţat mai multe locuri de parcare, care erau oricum insuficiente, şi urmează să desfiinţeze altele.
Alte parcări vor fi desfiinţate în vară, odată cu realizarea organizării de şantier pentru lucrările de reabilitare a spitalului, şi spre sfârşitul anului, când va demara o altă etapă de extindere a ambulatoriului spitalului.
Criza locurilor de parcare l-a făcut pe orădeanul Gheorghe Ştef, care locuieşte în zonă, să ceară municipalităţii amenajarea unei parcări în cadrul campaniei de bugetare participativă care s-a încheiat săptămâna trecută. Proiectul a strâns 1.167 de voturi şi a ocupat locul cinci în topul făcut de municipalitate în urma scrutinului.