Săptămâna trecută, marţi, faimosul interlop Romulus Markovics, liderul clanului ţigănesc Neguş, a ajuns după gratii, arestat la solicitarea autorităţilor judiciare din Olanda, care îl anchetează sub acuzaţia de aderare la un grup criminal organizat.

Romi Neguş e bănuit că în ultimii ani a coordonat o bandă de traficanţi de persoane care alimenta bordelurile din vestitul "cartier roşu" al capitalei olandeze cu fete duse din România şi Ungaria şi forţate să se prostitueze în folosul lor...

Loverboy

Romulus Markovics era în atenţia procurorilor din provincia Noord-Holland din primăvara anului trecut, în urma unei sesizări făcute de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, care au aflat că interlopul şi oamenii săi se ocupau de traficul de prostituate pentru celebrele bordeluri din Amsterdam.

Ancheta a scos la iveală că proxeneţii acţionau după metoda "loverboy". Adică îşi agăţau victimele din localuri sau de pe reţelele de socializare, le seduceau, iar pe urmă le scoteau din ţară şi le plasau în casele de toleranţă din metropola olandeză. Fetele nu puteau păstra nici măcar o parte din câştig, întreaga sumă adunată din prestaţiile sexuale fiind însuşită de membrii grupului.

Potrivit mandatului european de arestare transmis la Oradea, banda a funcţionat pe teritoriul Olandei încă din 2010, era bine organizată, având metode de lucru, o structură şi ierarhie fixe. Iar Romulus Markovics nu era fitecine în trupă. "Persoana a avut un rol de conducere", se precizează în mandat.

Prins la Oradea

Potrivit surselor BIHOREANULUI, începând din luna august a acestui an, procurorii din arondismentul Noord-Holland au arestat mai mulţi membri ai grupării coordonate de Neguş, motiv pentru care acesta şi-a luat tălpăşiţa şi s-a întors în Oradea. Negăsindu-l acolo, anchetatorii au emis pe numele lui întâi un mandat de arestare în lipsă, iar pe  6 octombrie şi un mandat european de arestare, pentru a-l putea da în urmărire internaţională.

Romi Neguş a fost reţinut marţea trecută, la Oradea, iar după 24 de ore a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, unde a fost arestat pentru 30 de zile. Acuzaţia oficială e "participaţie într-o organizaţie înfiinţată cu scopul de a comite infracţiuni", faptă pentru care Codul Penal olandez prevede o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau o amendă penală ce poate ajunge până la 20.000 euro.

Considerat lider al grupării, Markovics riscă, însă, o majorare a pedepsei. Asta pentru că acelaşi Cod Penal olandez prevede că "pentru fondatori, lideri sau administratori" pedepsele cu închisoarea pot fi majorate cu o treime.

Anchetat şi acasă

În faţa judecătorilor orădeni, Romi Neguş şi-a dat consimţământul pentru predare, motiv pentru care hotărârea Curţii de Apel a devenit definitivă, iar interlopul poate fi preluat deja de autorităţile olandeze.

Amicii lui pretind, însă, că Markovics e nevinovat şi i-au lăsat numeroase mesaje de încurajare pe portalul BIHOREANULUI. "Acuzaţiile de proxenetism si trafic de persoane sunt minciuni. Poliţia olandeză vrea să-l interogheze. Când va ajunge acolo, va da o declaraţie, iar în 30 de zile maxim va fi eliberat", scrie unul dintre prietenii lui Neguş, care s-a semnat Alin Mărginean.

Chiar dacă scapă de acuzaţiile din Olanda, Romulus Markovics tot a dat de belea la Oradea, căci săptămâna trecută a fost pus sub învinuire într-un dosar aflat în ancheta procurorilor de la Parchetul Bihor, deschis după un sonor incident petrecut în primăvara acestui an, pe 15 mai, când, înarmaţi cu bâte de baseball, mai mulţi membri ai clanului său au atacat un rival la intrarea în complexul Lotus Center.

Camerele de supraveghere ale complexului au surprins altercaţia, inclusiv momentul în care victima - Marius Lazăr, zis Ciobanu, el însuşi cunoscut recuperator şi bătăuş - a fost lovită cu sălbăticie de atacatori, cu bâte de baseball. Rănile au fost într-atât de grave încât Ciobanu a ajuns în comă la spital şi, până acum, a avut nevoie de peste 80 de zile de îngrijiri medicale, fără să îşi revină complet.

A venit dovada!

Cercetările demarate încă de atunci de procurori au arătat că atacul fusese comis de patru dintre membrii clanului Neguş: David Bergher, hoţ de buzunare şi tâlhar, Remus Balogh, alias Nano junior, vărul lui Romulus Markovics, Cristian Corodi, zis şi Americanu', şi Cristian Filimon. La vremea respectivă, probe directe au existat doar împotriva lui Corodi, cu maşina căruia bătăuşii au fugit de la faţa locului, acesta fiind pus sub acuzare pentru tentativă de omor.

Asta până săptămâna trecută, când a sosit rezultatul unei expertize ADN de la Institutul Naţional de Criminalistică, făcute urmelor papilare şi de sânge ridicate de pe o bâtă de baseball. Alături de alte două bâte şi de haine folosite de atacatori, "arma" fusese descoperită de poliţişti chiar într-un apartament de-al lui Romi Neguş din Velenţa, unde anchetatorii au descins la scurt timp după scandal.

05_Remus_Balogh_bihoreanul.jpgFiind singura cu urme de sânge, s-a stabilit că ea a fost cea care i-a spart capul lui Ciobanu. Iar analizele au confirmat acum, cu certitudine, că a fost manevrată de Remus Balogh (foto), motiv pentru care vinerea trecută acesta a fost reţinut şi apoi arestat pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor.

Fraţi răcoriţi

Întrucât din cercetări a reieşit că atacul de la Lotus fusese comandat de Romulus Markovics, interlopul a fost dus, vinerea trecută, la sediul Parchetului Bihor şi pus şi el sub învinuire, pentru complicitate la tentativă de omor, acuzaţie care îl poate trimite în spatele gratiilor, la fel ca pe autorii faptelor, între 10 şi 20 de ani.

05_sanyi_negus_bihoreanul.jpgDupă cum se ştie, tot după gratii se află de o vreme şi fratele lui, Markovics Sandor, zis şi Sanyi Neguş (foto), condamnat în Italia la 18 ani de închisoare pentru complicitate la omor după uciderea unui proxenet albanez într-o încăierare cu clanurile de traficanţi din zona Brescia, având ca miză supremaţia străzilor. Cum s-ar zice, sângele apă nu se face...


REABILITAT
Bătaie cu suspendare

Deşi implicat în numeroase scandaluri şi suspectat de coordonarea unei grupări care se ocupă de proxenetism, cămătărie şi şantaje, până în prezent Romulus Markovics a avut o singură condamnare, şi aceea cu suspendare, pentru un scandal pe care l-a provocat în octombrie 2010 în clubul Atti's din Ioşia.

Potrivit rechizitoriului întocmit atunci de procurorii Parchetului Oradea, în noaptea de 22/23 octombrie, Neguş a intrat în local însoţit de un grup de circa 15-20 de persoane, care l-au agresat pe patron, pe angajaţi, membrii formaţiei care cântau acolo şi cinci clienţi, distrugând totodată mai multe bunuri. Motivul? Proprietarul localului refuza să-i plătească taxa de protecţie.

Ţantajul nu a putut fi dovedit căci, de teama interlopului, patronul Atti's, Lasztoczi Attila, a refuzat să colaboreze cu anchetatorii, Markovics fiind trimis în judecată doar pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. El a şi fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, perioadă care a expirat în primăvara acestui an.