Domnule şef al Poliţiei Române, chestor Liviu Popa! Sunteţi fiu al acestor meleaguri şi mă doare să văd că vă legaţi numele de iniţiativa desfiinţării posturilor comunale şi, implicit, de alungarea de la ţară a şefilor de post.
Domnule chestor, dumneavoastră ar trebui să ştiţi că a fi şef de post e mai mult decât o meserie, e o stare de spirit. Că prin trimiterea lor la oraş distrugeţi unul dintre cei mai importanţi piloni ai "satului de drepţi". Prin restructurarea şefilor de post rămân să coordoneze viaţa satului românesc doar primarul şi popa, eventual directorul de şcoală şi pădurarul, ceea ce va duce la scăderea forţei de iluminare a maselor de către intelighenţia rurală.
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când mă gândesc la prototipul şefului de post, mă încearcă nostalgia. De pe acum mi-e dor de suplul poliţist, care are doi metri de elastic la budigăi, o cămaşă veşnic năduşită şi o caschetă îmbibată de intemperii, de sub care se iţeşte semeţ umflătura de la circumvoluţiune. O să-mi lipsească ceafa Adidas cu trei rânduri de cute, porthartul din care se vede coceanul ce astupă glaja de pălincă, tocul gol al pistolului, că arma e mai în siguranţă la rastel.
Cine, de acum înainte, va mai da, pe bună dreptate, palme grele ţiganilor care fură găinile gospodarilor? Cine va dijmui cu tact şi simţ al echilibrului lemnele furate în cârdăşie cu pădurarul? Cine va mai colinda satul în perioada tăierii porcilor? Cine va merge alături de preotul satului la muieri, după câte o beţie zdravănă? Care om cu greutate va mai face să geamă sub el bietul Logan atât de frumos inscripţionat Poliţia Rurală?
Ştiu că nu toţi şefii de post sunt cum îi descriu eu. Dar în mintalul românesc aceasta este imaginea bravului organ, iar lipsa lui deja ne provoacă grozave nostalgii.
Adio şefi de post, vă vom păstra o neştearsă amintire. Ne revedem la Pază şi Ordine sau, de ce nu, la mascaţi!