SOS Dogs nu se va mai ocupa de câinii vagabonzi din Oradea. Consiliul Local a transferat marţi gestionarea problemei câinilor comunitari în responsabilitatea Administraţiei Domeniului Public. Măsura a fost luată ca urmare a încetării contractului de asociere încheiat în 2002 între municipalitatea orădeană şi Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari. „Încetarea asocierii nu a venit la solicitarea Primăriei, ci a fundaţiei", a precizat directorul tehnic al Primăriei, Micea Ghitea.

La începutul lunii iulie, fundaţia a informat în scris municipalitatea că, din raţiuni financiare, este nevoită să ceară alocarea lunară a sumei de 8.000 euro pentru întreţinerea câinilor fără stăpân. Întrucât conducerea Primăriei nu a dat curs acestei solicitări, pe considerentul că suma este prea mare, FPCC a cerut denunţarea contractului de asociere.

Consiliul Local a desemnat marţi o comisie de specialişti care să se ocupe de inventarierea bunurilor de la adăpostul de câini aparţinând asocierii, activitatea urmând să fie preluată de la 1 septembrie de către ADP. „Până la 1 septembrie vom avea şi locaţia şi personalul necesar pentru a gestiona această activitate fără probleme", a declarat directorul ADP, Liviu Andrica.

Benzină pentru poliţişti

În cadrul şedinţei de joi, consilierii locali au mai aprobat cu unanimitate de voturi şi fără obiecţiuni rectificarea bugetului local pe anul în curs. Astfel, aleşii orădenilor au dat curs, cererii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care a solicitat acordarea unui sprijin financiar constrând în carburanţi în valoare totală de 15.000 lei. Conform proiectului de hotărâre, acest sprijin este necesar „pentru activităţile de patrulare auto, constatare şi luare de măsuri legale faţă de persoanele care încalcă normele de convenţuire socială prin comportamentul pe care îl manifestă".

Printre modificările făcute în bugetul local se mai numără acceptarea unor donaţii în valoare de 79.450 lei făcute de orădeni către Clubul Sportiv Municipal Oradea, bani care vor fi folosiţi la finanţarea activităţilor curente. Consilierii au mai hotărât alocarea sumei de 2,5 milioane lei pentru lucrările de extindere a reţelei de canalizare pluvială de pe Drumul Uzinal din zona industrială, reabilitarea canalului colector a apelor pluviale din strada Octavian Goga şi extinderea canalizării pluviale din Calea Borşului până la canalul colector din parcul industrial Eurobusiness.

Utilaje contra bloc

Tot cu unanimitate de voturi, consilierii locali au aprobat un schimb de bunuri între municipalitate şi Drumuri Orăşeneşti. Conform înţelegerii, municipalitatea va ceda firmei utilaje specifice construcţiei, întreţinerii şi reparaţiilor de drumuri, în valoare de 304.500 euro, cu care s-a ales în 2009 după încetarea contractului de asociere cu Drumuri Orăşeneşti, iar drumarul va ceda oraşului căminul de nefamilişti din strada Uzinelor 4.

Municipalitatea are nevoie de această clădire pentru a reloca cele 20 de familii evacuate din cele două imobile situate în strada Eftimie Murgu 9 şi Iuliu Maniu 20. Chiriaşii din cele două clădiri vor fi evacuaţi pentru că acestea vor fi reabilitate pe bani europeni, urmând să găzduiască după finalizarea lucrărilor centrele sociale Dignitas şi Candeo care vor fi destinate tinerilor aflaţi în situaţii de risc social.