Biroul de presă al DNA a anunţat, vineri, trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a adjunctei şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Adriana Sime, pentru două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, şi totodată a fostei sale subalterne, Florentina Puşcău, plasată sub control judiciar şi inculpată pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit comunicatului făcut public de DNA, în perioada octombrie 2013 - februarie 2014, ca șef Serviciu Persoane Juridice 4 în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecție Fiscală, Sime ar fi pretins prin intermediul Florentinei Puşcău 14.500 euro de la un om de afaceri, denunţător în cauză.

Din respectiva sumă, funcţionara ar fi încasat în două tranşe 6.000 euro, bani ce i-au fost remiși fie în biroul său din incinta sediului Finanțelor Publice Bihor, fie la domiciliu.

„În schimbul acestor foloase, inculpata Sime Adriana, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, urma să asigure finalizarea favorabilă a unei inspecții fiscale efectuată la societatea comercială administrată de omul de afaceri și urma să asigure întocmirea unui raport de inspecţie fiscală prin care să nu se constate în totalitate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, lucru care s-a și întâmplat”, se precizează în comunicatul DNA.

Totodată, în perioada octombrie 2012 - decembrie 2014, funcţionara e acuzată că ar fi primit de la un alt om de afaceri, tot denunţător, produse alimentare în valoare totală de 927,96 lei.

„Inculpata trebuia să manifeste o atitudine îngăduitoare cu ocazia dispunerii și efectuării controalelor fiscale la firma acestuia, adică inspecțiile să fie doar formale, fără constatarea unor eventuale nereguli”, se arată în informarea DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, procurorii solicitând menţinerea  măsurilor preventive dispuse față de cele două inculpate, precum şi sechestrul asigurător asupra bunurilor aparţinând Adrianei Sime.

Citiţi care sunt firmele pentru care  adjuncta şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor „cosmetiza” contra cost rezultatele unor inspecţii fiscale, dar şi cum a dejucat finanţista o acţiune de flagrant pregătit de procurorii DNA Oradea în articolele:

Au luat-o... pe ulei: Adjuncta şefului Finanţelor Publice, Adriana Sime, primea şpagă în natură de la firma Interoil

Flagrant ratat: DNA a ratat o acţiune asupra Adrianei Sime, finanţista acuzată de luare de mită