Curtea de Apel Oradea a decis, luni, că măsura arestului la domiciliu dispusă în cazul adjunctei şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Adriana Sime, este legală şi temeinică.

Încheierea a fost pronunţată după ce procurorii DNA Oradea şi Sime au contestat încheierea Tribunalului Bihor dată pe 15 iulie, când judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins cererea de arestare preventivă, dispunând ca finanţista să fie plasată în arest la domiciliu.

„Instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpata Adriana Sime şi de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, soluţia fiind definitivă”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Curţii, Claudia Rus.

Adriana Sime, adjuncta şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, a fost plasată în arest la domiciliu pe 15 iulie după ce, cu o zi mai devreme, a fost reţinută de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită în formă continuată fiindcă ar fi pretins de la un om de afaceri, denunţător în cauză, 14.500 euro, din care a primit 6.000 euro, pentru a-i "cosmetiza" rezultatele unei inspecţii fiscale.

În acelaşi dosar, procurorii o cercetează, în stare de libertate, şi pe complicea finanţistei, Florentina Rodica Puşcău.

Citiţi amănunte despre noul dosar de corupţie al procurorilor DNA Oradea în articolul: Au luat-o... pe ulei: Adjuncta şefului Finanţelor Publice, Adriana Sime, primea şpagă în natură de la firma Interoil