Adjuncta şefului ITM Bihor, Nadia Racz, reţinută vinerea trecută pentru 24 de ore pentru luare de mită, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile şi are interdicţie să desfăşoare activităţi de control.

Măsuri similare au fost dispuse de procurorii DNA Oradea şi în cazul celor trei funcţionare de la Serviciul Control Relații de Muncă al ITM Bihor, inculpate deja în acelaşi dosar pentru luare de mită, după cum a transmis, la solicitarea BIHOREANULUI, Biroul de presă al DNA. 

Cele patru nu au mai fost prezentate în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, dar, între altele, procurorii le-au interzis să-și exercite o parte din atribuțiile funcției.

„Concret, nu au dreptul să desfăşoare niciun fel de activitate de control în domeniul de competenţă al ITM", se arată în informare. 

După cum BIHOREANUL a relatat, adjuncta şefului ITM Bihor, Nadia Racz, care are calitate de suspectă, şi trei inspectoare de la Serviciul Control Relaţii de Muncă al ITM - Daniela Hriscu, Natalia Floruţa şi Aurica Buhaş -, care au deja calitatea de inculpate, sunt acuzate că, în perioada 14 februarie 2022 - 17 octombrie 2023, în contextul unor controale, ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, de la mai mulți oameni de afaceri, diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei și 4.000 lei. 

Femeile acţionau în echipe diferite, spun procurorii, şi cereau mita pentru a nu sancţiona neregulile găsite la firmele afaceriştilor, printre care și pentru “munca la negru”, adică primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care aceştia au contractul suspendat.

Săptămâna trecută, procurorii DNA Oradea, au desfăşurat mai multe percheziţii în Oradea, inclusiv la sediul ITM Bihor, unde, marţea trecută, anchetatorii au stat 5 ore, ridicând acte de la Serviciul Control Relaţii de Muncă. 

Voia şefie cu prelungire

Nadia Racz este inspectoare șefă adjunctă a ITM Bihor de la mijlocul anilor 2000, iar potrivit ultimei sale declarații de avere, în cursul anului trecut a încasat de la ITM venituri de 113.713 lei, din care 43.340 lei în urma unor procese intentate pentru sporuri de confidențialitate, dar și pentru a obține o salarizare la limita superioară.

Culmea este că, anul trecut, femeia ar fi putut ieşi la pensie, căci împlinise vârsta şi avea stadiul minim de cotizare, însă a refuzat, cerând să fie menţinută în funcţie. 

Cum Ministerul Muncii și Protecției Sociale i-a respins cererile şi a emis ordinul de încetare a mandatului de conducere, Racz a deschis proces, cerând anularea dispoziţiei, cu argumentul că legea permite ca un funcționar public să poată fi menținut în funcție încă maximum 3 ani de la împlinirea vârstei de pensionare.

Deşi avocaţii Ministerului au arătat că prevederile legale nu sunt obligatorii, fiind la latitudinea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice dacă are nevoie de menţinerea unei persoane pensionabile în unitate, instanţa a admis cererea lui Racz, obligând MMPS să o repună în drepturi, să o ţină în funcţie până în 2025, când va împlini 65 ani, dar şi să-i plătească toate veniturile de care a fost văduvită până la pronunţarea verdictului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!