Toată lumea vorbește în această perioadă despre gradul de colectare, dar „în Bihor creșterea gradului de colectare este mare”, declară șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, Marius Fandly. Nivelul de colectare la bugetul consolidat al statului a crescut anul trecut, în Bihor, cu peste 29% față de cel precedent.
La unii indicatori, creșterea este de-a dreptul uriașă, de peste 96%, cum este cazul accizelor. „S-a constatat o eficientizare a activității la nivelul ANAF, dar este și un efect al digitalizării”, spune finanțistul.
Bihorul, o excepție?
Creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor a fost de peste 29% anul trecut față de 2023, a arătat șeful adjunct al AJFP Bihor, Marius Fandly (foto), într-o ședință a Colegiului Prefectural Bihor desfășurată miercuri, în care a prezentat gradul de realizare a indicatorilor de performanță a instituției pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024, și în care a subliniat că „în această perioadă toată lumea vorbește despre colectare, dar în Bihor creșterea gradului de colectare este mare”.
Potrivit raportului, în cursul anului trecut nivelul de colectare a încasărilor la bugetul de stat a fost, în Bihor, cu 26,61% peste cel din anul precedent, colectarea impozitului pe profit a crescut cu 49,74% și a celui pe venit cu 22,83%. Colectarea TVA a fost în 2024 cu 23,39% mai mare, iar a accizelor cu 96,74%.
„În anul 2024 față de 2023 se observă o creștere a încasărilor brute cu 29,64%”, a spus Fandly.
La nivel detaliat, în ce privește măsurile de executare a unor datorii către bugetul de stat, încasările după comunicarea de somații au crescut de la 414,967 milioane lei (în 2023), la 499,476 milioane lei (în 2024), cele din popriri ale conturilor bancare de la 148,875 milioane lei, la 204,566 milioane lei, iar din valorificarea unor bunuri sechestrate (de Antifraudă, Vamă, Poliție, Jandarmerie etc) de la 21 milioane lei la 43 milioane lei.
De notat că în Bihor sunt înregistrați 261.415 contribuabili, dintre care 48.031 societăți comerciale, 8.979 persoane juridice fără scop patrimonial (ONG-uri, asociații de proprietari, biserici etc) și 26.962 persoane fizice autorizate.
Efectul digitalizării
Potrivit spuselor șefului adjunct al AJFP Bihor, creșterea gradului de colectare a sumelor datorate de contribuabili bugetului de stat este „și un efect al digitalizării”.
Marius Fandly a arătat că ANAF are 8 platforme digitale pentru interacțiunea cu contribuabilii și pentru gestionarea și analiza datelor: SPV (Spațiul Virtual Privat, destinat legăturii între persoanele fizice și operatorii economici cu unitățile fiscale teritoriale), PATRIMVEN (platformă destinată instituțiilor publice, NOES (sistemul pentru urmărirea Nivelului Operativ al Executărilor Silite), Casa de Marcat Online (care leagă toate casele de marcat la sistemul național fiscal), aplicația Ro e-Transport (pentru urmărirea pe teritoriul național a transporturilor cu mărfuri cu risc fiscal ridicat care generează coduri unice pentru fiecare transport), aplicația Ro e-Factura (pentru toate livrările de bunuri și prestările de servicii pe teritoriul țării), e-Factura obligatorie, SAF-T (Standard Audit File for Translation, pentru transferul electronic de date contabile și financiare de la firme către unitățile fiscale locale prin fișiere standard de control, rapoarte fiscale și rapoarte privind TVA) și Ro e-TVA (sistem informatic care preia și precompletează deconturile de TVA folosind informații de aplicații amintite anterior precum Ro e-Factura, Ro e-Transport etc).