În Primăria Oradea documentele publice se eliberează uneori nu la cerere, ci la presiuni. Liderul grupului UDMR Consiliul Local, Szabó József, a ajuns să dea în judecată, la începutul acestei luni, administrația de la care ar trebui să primească răspunsuri.
Udemeristul este revoltat că nu a obținut nici după două luni niște documente pe care, conform legii, fiind ales local, trebuia să le capete în 10 zile, iar orice alt orădean în cel mult 30 de zile.
La jumătatea lunii aprilie, Szabó ceruse ca Primăria să-i pună la dispoziție toate actele care au stat la baza evacuării abatelui Ordinului Premonstratens, Fejes Rudolf Anzelm, din spațiile Colegiului Național Mihai Eminescu, de la CF-uri, până la sentințe judecătorești.
Cum nu le-a primit, luna trecută a dat municipalității un răgaz de încă o săptămână, iar secretarul general al municipiului, Eugenia Borbei, a încercat să-l împace înmânându-i, pe 25 mai, o copie a contractului de finanțare a lucrărilor pentru reabilitarea Colegiului, pe care Szabó îl ceruse în scris de peste 2 luni! Iar pe Whatsapp, așa, ca-ntre „hoaveri”, i s-au mai trimis, tot atunci, două sentințe care, oricum, erau publice.

La Primărie, principiul transparenței se aplică, se pare, tardiv spre deloc când e vorba de chestiuni sensibile și, mai ales, de cereri venite dinspre opoziție...