Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările în cazul unei orădence de 43 ani anchetată pentru delapidare.

Daniela Ban este suspectată că, în perioada 2002 - 2007, în calitate de administrator al asociaţiei de proprietari "Astra", de pe strada Morii şi-a însuşit o parte din încasările de la locatari plătite de aceştia cu titlu de cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi fond de rulment.
Prejudiciul, de 26.294,26 lei, a fost recuperat parţial.

Dosarul femeii a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată.