Poliţişti Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de un cetăţean maghiar de 26 de ani şi un orădean de 35 de ani, administratori ai unor societăţi comerciale din Oradea, pentru evaziune fiscală, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Ioana Indrieş.

Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, în perioada 2008 - 2009, Voros Peter, 26 de ani, administrator al SC Omnia SRL nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţiile de mărfuri efectuate de la mai multe firme din Ungaria şi Slovacia şi, implicit, nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu 3.524.961 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Poliţiştii orădeni au început urmărirea penală şi împotriva orădeanului Doru Ilie, 35 ani, administrator al Maroso Impex SRL, tot pentru evaziune fiscală.

"În perioada 2007 - 2008, suspectul nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii achiziţiile de mărfuri efectuate de la mai multe firme din Ungaria, mărfuri livrate ulterior către două firme din Arad şi Olt. Întrucât nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, a prejudiciat bugetul de stat cu 4.073.169 lei, reprezentând TVA. şi impozit pe profit", a mai spus comisarul Ioana Indrieş.

Cercetările continuă cu cei doi administratori în stare de libertate.