Trei localuri au fost verificate la sfârşitul săptămânii trecute de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar în urma raziilor administratorii acestora au fost puşi sub urmărire penală pentru piraterie, după ce au fost prinşi că difuzează muzică de pe CD-uri pirat.

Florin Mihalca, administratorului barului Black Madox de pe strada Henrik Ibsen, Marius Virgil Boţiu, administrator al cafenelei Living Room de pe Republicii, şi Răzvan Moş, patronul clubului Chanson din Parcul Traian, sunt acuzaţi că ar fi reprodus şi stocat pe sisteme de calcul muzică şi programe pentru calculator, fără a deţine autorizarea titularilor de drepturi conexe.

În urma verificărilor, poliţiştii antifraudă au ridicat din cele trei localuri, 19 CD-uri şi două hard disk-uri cu muzică piratată, prejudiciul provocat de cei trei fiind de peste 50.000 de lei.

Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru încălcarea Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, iar cei trei riscă închisoare de la o lună la 2 ani sau amendă între 200.000 lei şi 3 milioane lei.