Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, vineri, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva a doi beiuşeni, de 65 respectiv 37 ani, pentru delapidare.

Costică Stănoiu, 65 ani şi Adriana Atudorei, 37 ani, sunt acuzaţi că, în perioada ianuarie 2010 - decembrie 2011, ca administratori şi gestionari ai unei asociaţii de proprietari din Beiuş, şi-au băgat în buzunar o parte din încasările făcute cu titlu de cheltuieli comune, cheltuieli de reparaţii şi fond de rulment. Prejudiciul, în valoare de 120.313,47 lei, nu a fost recuperat.

"Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.