Administratorul unei firme din Aleşd a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, iar marţi a fost plasat sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care îl acuză de evaziune fiscală.

Salka Tiberiu, 47 ani, candidat din partea UDMR la Consiliul Local Aleşd la recentele alegeri locale, e acuzat că a înregistrat în contabilitatea societăţii Stimano SRL Aleşd documente privind achiziții de bunuri de la șase societăți comerciale cu comportament tip “fantomă”, respectiv Intercompany SRL Satu Mare, Ertrag SRL, judeţul Dolj, Sergio Gianina SRL, Rem Ark Arad, și Iris Prodexim respectiv Suchen SRL din Galaţi.

„Scopul operaţiunilor fictive a fost de a sustrage societatea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul de stat. Prejudiciul total cauzat astfel bugetului de stat este de 749.019 lei-424.320 lei reprezentând TVA și 324.699 lei reprezentând impozit pe profit”, se arată într-un comunicat făcut public, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Tot marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă, propunere pe care, însă, procurorii au respins-o.

„În urma audierilor, s-a decis ca inculpatul să fie plasat sub control judiciar, măsură dispusă pentru o perioadă de 60 de zile, măsura fiind  necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, precum și că această măsură preventivă este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpatului”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.