Orădeanul Claudiu Vakar, în vârstă de 23 ani, este acuzat că a preluat în 2009 o firmă fără activitate, Analeta Com SRL Oradea, după care, ca administrator, a efectuat achiziţii intracomunitare de diverse produse, operaţiuni comerciale care nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii şi nu au fost declarate organelor fiscale.

"Prejudiciul total provocat astfel bugetului de sat este de aproximativ 365.000 lei, nerecuperat", a declarat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit acesteia, pentru a recupera paguba, poliţiştii urmează să instituie măsuri asigurătorii pe bunurile administratorului. "Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate", a mai spus inspectorul principal Dinu.