Doi tineri care, vineri seară, au atacat un adolescent orădean pentru a-i lua bicicleta, sunt anchetaţi acum de poliţişti, unul dintre ei, un arădean de 19 ani, fiind şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Incidentul s-a derulat vineri seară, în jurul orei 20. "În urma unui apel primit pe numărul de urgenţă 112, s-a sesizat faptul că un minor de 14 ani, în timp ce se afla într-un parc din Oradea, a fost acostat de doi tineri necunoscuţi care, prin violenţă şi sub ameninţare cu acte de violenţă, l-au deposedat de o bicicletă în valoare de 1.600 lei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

În urma cercetărilor declanşate imediat de poliţiştii Biroului de Ordine Publică Oradea, cei doi tâlhari au fost prinşi în scurt timp.

Este vorba despre un orădean de 16 ani şi un tânăr de 19 ani, din comuna Grăniceri, judeţul Arad, care sunt anchetaţi acum pentru tâlhărie.

Arădeanul a şi fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar sâmbătă a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă.

În urma audierilor, procurorii au dispus cercetarea tânărului în stare de libertate.

"Bicicleta sustrasă a fost recuperată şi restituită proprietarului", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.