O adolescentă în vârstă de doar 15 ani din Bihor a trăit timp de șase săptămâni un coșmar, după ce a fost sechestrată și obligată să se prostitueze în sudul țării. Procurorii DIICOT şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din Oradea i-au prins pe agresori, iar doi dintre ei au ajuns după gratii. 

Potrivit unor informări transmise marţi de DIICOT şi Poliţia Bihor, victima a fost racolată în luna ianuarie a acestui an de o femeie în vârstă de 26 de ani și de complicele acesteia, un bărbat de 25 ani.

Cei doi au transportat-o inițial în localitatea Chiajna (județul Ilfov), unde adolescenta a fost cazată în locuința unei alte femei implicate în caz, în vârstă de 23 de ani. Ulterior, minora a fost dusă în municipiul Târgoviște şi forţată, prin violență fizică și psihică, să practice prostituția.

„Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite integral de către persoanele cercetate”, au precizat anchetatorii.

Fata a scăpat din mâinile traficanților după aproximativ 6 săptămâni, moment în care cazul a ajuns și în atenția procurorilor DIICOT Oradea.

Joia trecută, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, au descins simultan la patru adrese, printre care locuințele suspecților și apartamentul unde a fost ținută captivă adolescenta.

De aici, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă.

Tot în aceeași zi, femeile de 23 și 26 ani au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, cea dintâi a fost plasată sub control judiciar, iar cealaltă a fost prezentată la Tribunalul Bihor, unde un judecător de drepturi şi libertăţi a dispus să fie arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de minori în formă continuată.

Complicele acestora, bărbatul de 25 ani, a fost prins luni, reținut pentru 24 de ore, iar marți a fost prezentat tot la Tribunalul Bihor, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aceeași acuzație.

Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, femeia arestată se numește Lenuța Gabriela Liță, iar complicele Nicușor Cătălin Gîdișor.

Operațiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor de la serviciile de combatere a criminalității organizate din Dâmbovița și Ilfov, al jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene Bihor și Dâmbovița, precum și al luptătorilor din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!