Lucrările derulate la parcarea subterană de pe strada Independenţei sunt aproape de finalizare. După deschidere, timp de trei luni, accesul va fi gratuit, astfel încât orădenii să se poată obișnui cu prima parcare subterană din Oradea.

Parcarea de pe strada Independenţei este o construcţie pe trei niveluri subterane, fiind prevăzută cu 460 de locuri dintre care 6 sunt destinate persoanelor cu dizabilități.

„Este prima parcare cu trei niveluri subterane realizată în România pe albia unui râu, de aici şi ampla complexitate tehnologică a construcţiei. A fost o lucrare care a depășit așteptările tuturor, inclusiv ale proiectanților”, declară directorul Administrației Domeniului Public, Liviu Andrica.

Suprafața terenului pe care este construită parcarea este de 4.956 mp, în timp ce suprafața desfășurată este de 14.158 mp. La fiecare nivel sunt prevăzute 4 rampe, două centrale, două laterale.

Circulația va fi într-un singur sens, existând două rampe de acces și alte două de evacuare, ceea ce permite intrarea și ieșirea a două mașini în același timp. Accesul pietonilor va fi posibil prin intermediul a trei scări, două spre str. Independenței, iar una spre Crișul Repede.

Lucrările au fost realizate de Construcții Bihor pe principiul creditului furnizor, plata urmând să se facă de către Administrația Domeniului Public Oradea, doar după finalizarea investiției, în șase rate semestriale egale.

Valoarea investiției este de 39,7 milioane lei (8,1 milioane euro), din care 7,3 milioane lei (1,5 milioane euro) a fost cota de finanțare a RDS.