Prima licitaţie s-a anulat în vara lui 2013, a doua în ianuarie 2014, conducerea Administraţiei Domeniului Public speră ca a treia licitaţie anunţată pentru luna iulie să fie mai cu noroc. ADP a scos marţi la licitaţie construirea viitoarei parcări subterane, investiţie de 5,9 milioane euro, după ce primele proceduri de achiziţie au fost anulate din cauza unor deficienţe la caietul de sarcini.

"Primele licitaţii au fost anulate pentru că am primit foarte multe cereri de clarificare, iar la unele din ele nici măcar nu găseam răspunsul în proiect, aşa că a trebuit refăcut. Toate aceste neajunsuri au fost remediate şi sperăm ca în vara acestui an să avem deja un constructor desemnat", a declarat Liviu Andrica, directorul ADP.

Potrivit proiectului, parcarea, cu o capacitate de 400 locuri, va fi construită cu decalaj pe seminivel ceea ce înseamnă că o porţiune din clădire va avea trei nivele subterane, iar cealaltă doar două. Lucrarea este cu atât mai dificilă cu cât constructorul va trebui să coboare sub albia Crişului Repede pentru că podeaua nivelului inferior va fi la o adâncime de 14 metri.

"La fel ca în cazul parcării supraterane din Parcul Traian, vom lucra cu credit furnizor, în sensul că firma desemnată va constui parcarea pe banii săi, după care îşi va recupera investiţia de la noi, în rate egale de-a lungul a trei ani", a mai spus Andrica.

Parcarea subterană va trebui amenajată în termen de 18 luni. Atribuirea se va face pe principiul celei mai avantajoase oferte din punct de vedere financiar.
ADP va face această investiţie în parteneriat cu firma RCS&RDS, partenerul privat urmând să primească 30,27% din construcţie conform procentului deţinut în această afacere.