Fermierii bihoreni nu se înghesuie să îşi depună cererile de plată a subvenţiei la hectar aferente anului 2025.
Sub media pe ţară...
"Deşi ne aflăm aproape la jumătatea perioadei campaniei de preluare de cereri, la începutul acestei săptămâni aveam un procent de preluare a cererilor de numai 33,75% reprezentând doar o treime din total. Astfel, din cei 32.161 de fermieri care şi-au depus cereri de subvenţie anul trecut, acum avem doar 10.853 de agricultori veniţi să îşi depună documentele", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor, Ioan Sorin Roman.
Campania de preluare a documentelor este programată pentru intervalul 3 martie - 30 mai.
În timp ce la nivel naţional media de preluare a cererilor de plată este de circa 42%, în Bihor procentul este de numai 33,75%.
Cea mai mică prezenţă a fost înregistrată de către birourile APIA care deservesc zonele Ştei - Vaşcău (24%) şi Beiuş (30,47%), iar cel mai mare procent de depunere a documentelor s-a înregistrat în zona Tinca (40,36%).
Greu de digitalizat
Directorul APIA Bihor pune procentul mic de preluare a cererilor pe seama dificultăţilor întâmpinate de către fermieri în folosirea aplicaţiei geospaţiale AGI Online, care permite completarea electronică a cererii de plată.
"Fermierul are un user şi o parolă cu care intră în aplicaţia AGI unde îşi desenează parcela pentru care solicită subvenţie. Marii fermieri, care au oameni anume plătiţi să facă digitizarea nu au probleme, dar fermierii de rând, care nu sunt familiarizaţi cu calculatorul, nu se descurcă singuri. Aceştia sunt ajutaţi de funcţionarii primăriilor de care aparţin, sau de colegii noştri când vin să depună actele la APIA. Asta înseamnă însă timp în plus", a spus directorul Roman.
"Vom lucra şi în weekend"
Termenul limită pentru preluarea a cererilor, stabilit pentru 30 mai, este presant.
"Din cele 13 săptămâni de campanie au trecut deja 6 săptămâni, iar pentru perioada rămasă avem săptămâna Sfintelor Paşti şi perioada de zile libere de 1-2 Mai, deci timpul este strâns. Cel mai probabil că după sărbători vom lucra inclusiv în weekend", a declarat directorul APIA Bihor.
Spre deosebire de anii anteriori nu mai există posibilitatea aplicării de penalități de întârziere de 1% pentru fermierii care își depun cererile de plată după data de 30 mai. Sumele pe care riscă să le piardă aceștia sunt consistente, de vreme ce media subvenţiei pentru culturile cerealiere este de circa 250 euro pe hectar.
Vezi aici toate demersurile pe care trebuie să le facă fermierii pentru obținerea subvenției la hectar: