Campioana judeţului Bihor la minifotbal, AEK Oradea, s-a impus cu scorul de 5-3, într-o partidă amicală, pe care a disputat-o în deplasare, în faţa campioanei judeţului Sălaj, Dia Guard Cipricom.

Meciul, care s-a desfăşurat pe durata a două reprize de câte 30 de minute şi la care a asistat şi preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, zălăuanul Ioan Onicaş, a fost unul spectaculos, cu opt goluri.

Orădenii au început bine şi au condus cu 2-0 prin reuşitele lui Cristian Andor şi Marius Balogh, dar până la pauză gazdele au revenit şi au egalat, prin Bode şi Ciaca. Astfel, la jumătatea disputei cele două combatante se aflau la egalitate, scor 2-2.

În repriza secundă a ieşit la rampă internaţionalul Mircea Popa, jucător transferat recent la AEK Oradea, care a marcat de două ori. Şi zălăuanii au reuşit să înscrie încă o dată, prin Pavel, dar Balogh a reuşit şi el dubla pentru bihoreni, iar partida s-a încheiat cu victoria la două goluri a formaţiei AEK, scor 5-3.

"Am evoluat peste aşteptări în acest joc. Felicit jucătorii pentru prestaţie. Aşteptăm cu nerăbdare ziua în care o să putem relua competiţiile. Sunt convins că jocul de azi s-ar fi disputat cu tribune arhipline", a declarat la final Spiros Baltsavias, antrenorul echipei AEK Oradea.

Internaţionalul Mircea Popa, zis "Ciucă" (venit de la Juventus Sibiu), este considerat unul dintre cei mai importanţi jucători de minifotbal din România, având în palmares trei titluri europene şi medalii la CM cu echipa naţională. "Ne bucurăm că am reuşit să aducem la echipă un internaţional de top", a mai adăugat Baltsavias, care este şi managerul echipei AEK Oradea.

Acesta a mai spus, în final, că următorul turneu la care echipa orădeană va participa este programat în perioada 5-7 martie la Craiova.


Dia Guard Cipricom – AEK Oradea 3-5 (2-2)
Au marcat: Bode 26, Ciaca 28, Pavel 34 / Andor 6, Balogh 24, 41, M. Popa 32, 45
Dia Guard: Bogdan – G. Ţiriac, M. Bode, Sabou, Ciaca, C. Pavel, Gaidoş, Mureşan, Kordis, R. Rodină. Antrenor: Florin Pop.
AEK Oradea: R. Egri – M. Popa, Micaş, Cr. Andor, Balogh, Daina, R. Birta, Ad. Iova, Câmpan, Teşan. Antrenor: Spiros Baltsavias.