La o lună după revocarea membrilor Consiliului de Administraţie al Aeroportului Oradea votaţi în martie 2017, format exclusiv din membri ai UDMR-PSD-ALDE şi condus de UDMR-istul Bimbo-Szuhai Tibor, aleşii bihorenilor i-au desemnat, vineri, într-o şedinţă extraordinară, printr-un vot aproape unanim, pe viitorii membri, care vor avea un mandat limitat la o perioadă de 4 până la 6 luni.

Spre deosebire de cei 3 ani şi jumătate scurşi până acum, coaliţia UDMR-PSD nu a făcut nicio propunere privind componenţa noului CA, astfel că singurele propuneri au fost formulate de reprezentanţii PNL, cu acceptul celor doi consilieri judeţeni ai ALDE, chiar dacă la un moment dat vicepreşedintele Traian Bodea, de la ALDE, ar fi propus în noul CA un membru PSD, în persoana fostului prefect Florian Serac, în prezent manager al SC Turism Felix SA.

Cinci manageri

Spre deosebire de CA-ul demis în septembrie, noul CA va avea în componenţă doar manageri de profesie, din care trei specializaţi chiar în management aeroportuar şi aviatic.

Cei cinci propuşi de consilierii PNL sunt: Gheorghe Răcaru (fost manager al Tarom şi apoi, după pensionare, al Blue Air, ca reprezentant al Primăriei Oradea), Tudor Jidav (fost director general al Aeroportului Internaţional Otopeni, ca reprezentant al CJ Bihor), Răzvan Horga (fiul unui universitar orădean, specialist în management aeroportuar şcolit în Occident, ca reprezentant al operatorilor din turism), Alexandru Pop (managerul societăţii Sapient Imobiliare, ca reprezentant al operatorilor din sectorul comerţ - servicii) şi Adrian Dan Popuş (manager de companie din Parcul Industrial Oradea, reprezentant al sectorului industrial).

Noul CA va fi completat cu Doina Drăghici, ca reprezentant al statului, fiind funcţionar la Ministerului Finanţelor şi membru în CA-urile Aeroportului Oradea de peste două decenii.

Aproape unanim

La vot, care a fost exercitat secret, cu urnă, orădeanul Răzvan Horga a obţinut unanimitate, în favoarea sa exprimându-se toţi cei 34 consilieri judeţeni, în timp ce ceilalţi patru noi membri ai CA au primit câte 33 de voturi „pentru” şi unul „contra”, ceea ce înseamnă că propunerile făcute de PNL au fost însuşite inclusiv de consilierii UDMR şi PSD.

Singura polemică s-a dus înainte de vot, când preşedintele CJ, Pasztor Sandor, a precizat că iniţial ca reprezentant al sectorului comerţ - servicii fusese propus fostul prefect Claudiu Pop, dar acesta a renunţat, astfel că operatorii din domeniu l-au desemnat pe managerul Sapient Imobiliare.

De asemenea, vicepreşedintele Traian Bodea l-ar fi vrut ca reprezentant al sectorului turism pe managerul SCT Felix, fostul prefect Florian Serac, însă ulterior a renunţat la nominalizare, astfel că operatorii din domeniu vor fi reprezentaţi de tânărul Răzvan Horga.

„Încercăm să dăm tot ajutorul”

Înainte ca aleşii bihorenilor să-l voteze pe reprezentantul Primăriei, Gheorghe Răcaru, ca preşedinte al noului CA, vicepreşedintele CJ Ioan Mang, el însuşi sexagenar, nu s-a răbdat să nu facă remarci maliţioase despre fostul manager Tarom şi Blue Air.

„Domnul Răcaru are respectabila vârstă de 72 de ani, este din Bucureşti, fost, fost. Şi domnul Jidav este din Bucureşti. PNL a mai adus şi la conducerea CET pe cineva din Brăila şi l-a făcut praf”, a spus PSD-istul, care a mai adăugat că „din luna noiembrie responsabilitatea curselor externe este a PNL şi noi vom întreba în fiecare lună unde sunt cursele externe”.

Mult mai conciliant s-a arătat, în schimb, preşedintele CJ Pasztor Sandor, care a afirmat că felicită noul CA şi a promis că îl va susţine: „Încercăm să dăm tot ajutorul şi să conlucrăm, pentru că soluţia este să aducem curse externe pe Aeroportul Oradea”.

Pasztor, însă, a şi servit o glumă privind speculaţiile despre modul în care a sabotat Aeroportul orădean, spunând că „Ryanair se retrage din Budapesta, nu eu am rezolvat-o, credeţi-mă”.