Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a anunţat, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui om de afaceri orădean bănuit de evaziune fiscală.

Potrivit sursei citate, orădeanul de 48 ani este acuzat că, în perioada 2006 - 2007, în calitate de administrator al unei firme orădene, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societății diverse achiziții fictive de cereale și prestări servicii de la două societăți comerciale cu sediul în județul Cluj. 

„Scopul era de a micşora valoarea  obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prejudiciul provocat fiind apreciat la 1,7 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Deşi faptele sunt vechi de un deceniu, cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor abia în 2013, disjuns dintr-un dosar al DNA Oradea, unde omul de afaceri era anchetat şi pentru alte fapte. 

Pentru recuperarea pagubei, poliţiştii au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile în valoare de 1,65 de milioane de lei, care aparţin firmei administrate de orădean.

Totodată, luni, omul de afaceri a fost prezentat de poliţişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, față de acesta fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile. Numele său nu a fost făcut public.