Tribunalul Bihor a judecat, miercuri, propunerea de arestare preventivă a procurorilor DIICOT Oradea pe numele afaceriştilor Ranyak Zoltan (foto dreapta), Radu Ţiril şi Emil Udrea (foto stânga), anchetaţi într-un dosar care vizează o evaziune fiscală de 1,3 milioane de euro realizată prin achiziţii fictive de materiale şi servicii de construcţii.

În urma dezbaterilor, instanţa a decis arestarea celor 3 oameni de afaceri pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia Tribunalului Bihor nu este însă definitivă, ci poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.

Avocatul omului de afaceri Ranyak Zoltan, Răzvan Doseanu, susţine că propunerea de arestare făcută de procurori nu are fundament. "Sesizarea în acest dosar este făcută în 2012. Nu e nicio justificare să ceri arestarea acum, să spui dintr-o dată, că după 3 ani, aceşti oameni de afaceri au devenit pericol pentru ordinea publică", a explicat Doseanu.

Referitor la acuzaţiile care îi sunt aduse clientului său, Doseanu consideră că suma imputată este exagerată. "Acuzarea nu contestă că lucrările sunt efectuate, însă se susţine că nu au fost realizate de firmele către care s-au făcut plăţile, existând presupunerea că s-au realizat "la negru". Chiar dacă acceptăm teoretic această ipoteză, prejudiciul în niciun caz nu poate fi cel reţinut. Nu poţi să susţii că lucrarea e făcută fără să scazi cheltuielile pe materiale, plata muncitorilor, combustibiul şi altele", a mai spus avocatul.

Oamenii de afaceri Ranyak Zoltan, Radu Ţiril şi Emil Udrea au fost reţinuţi marţi seară de procurorii DIICOT Oradea în urma unor percheziţii organizate la 11 adrese, locuinţe şi sediile firmelor controlate de aceştia. Cei trei sunt acuzaţi că, în perioada 2010-2013 au format un lanţ de firme prin intermediul cărora au provocat o pagubă de  1,3 milioane de euro, înregistrând în contabilităţile acestora achiziţii şi livrări fictive de servicii şi materiale de construcţii.  

Citiţi despre "caruselul" constructorilor în articolul: Fostul petrolist-evazionist Ranyak Zoltan, "călcat" de procurorii DIICOT pentru o nouă fraudă fiscală, de 6 milioane de lei