Aparegio a intrat într-un impas. Ajuns în pragul finanţării, proiectul de extindere a reţelelor Companiei de Apă Oradea în judeţ dă rateuri tocmai când ar trebui să ruleze cu motoarele turate.

În loc să prezinte rapid actele cerute de finanţator, reprezentanţii unor localităţi membre în asociaţie sabotează proiectul, din lene sau din prostie, punând în pericol cea mai mare finanţare europeană ţintită vreodată în Bihor: 83,2 milioane de euro!

Perspectiva îl enervează mai ales pe preşedintele Aparegio, primarul orădean Ilie Bolojan. "Nu vreau să fac declaraţii belicoase, dar să fie clar: cei care nu doresc să facă parte din acest proiect, mai bine să se retragă decât să ne încurce!", avertizează Bolojan.

Pe firul apei

Aparegio s-a născut dintr-o necesitate. Numită pompos "Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară", organizaţia reuneşte 23 de localităţi care, separat, fiecare în parte, nu ar fi reuşit niciodată să îşi plătească realizarea unor reţele de apă şi canalizare, dar împreună pot atrage fonduri consistente.

Pentru că Uniunea Europeană finanţează doar operatorii regionali, nu locali, asociaţii au pus la cale în urmă cu trei ani extinderea Companiei de Apă Oradea (CAO) în judeţ. Odată cu societatea, avea să se extindă şi reţelele de apă şi canalizare finanţate din fonduri comunitare. În prima fază utilităţile se vor extinde în 12 localităţi: Oradea, Beiuş, Tinca, Sântandrei, Palota, Girişu de Criş, Tărian, Biharia, Nojorid, Oşorhei, Alparea şi Fughiu. Apoi în tot judeţul...

Dezbinaţi împreună

11 Costel Sirghie.jpgPrimele obstacole au apărut în primăvara acestui an, când Consiliile Locale din Nucet şi Beiuş s-au opus preluării operatorilor locali de către CAO. "Nucetul e membru Aparegio de trei ani, dar în locul nostru au fost prinse în prima fază localităţi din Zona Metropolitană Oradea", reclamă primarul PDL al Nucetului, Costel Sîrghie (foto).

Edilul spune că după preluarea de către CAO, locuitorii oraşului său vor plăti apa scumpită de la 1,3 lei pe metrul cub la 3,1 lei pe metrul cub, la fel ca în Oradea, dar vor avea aceleaşi servicii! "Etapa a doua, dacă va mai exista, va începe abia după 2013-2014", se plânge Sîrghie.

La fel, în Beiuş, PSD-istul Petru Jurj, directorul societăţii Edilul, care a concesionat de la Primărie serviciile de apă şi canalizare pentru 49 de ani, iar acum le conduce ca pe o firmă privată, deşi e publică, s-a opus preluării societăţii de către CAO cu ajutorul colegilor din Consiliul Local. Opoziţia consilierilor a blocat proiectul luni în şir, astfel că pentru depăşirea impasului a fost nevoie de intervenţia primarului de Oradea, ca preşedinte al Aparegio, pe lângă liderii PSD.

Negocieri "intercomunitare"

11 Ilie Bolojan_2.jpgOpoziţia "rebelilor" din asociaţie i-a scos peri albi lui Bolojan. "M-am dus la Nucet să duc muncă de lămurire în Consiliul Local şi m-am rugat de senatorul Ioan Mang ca să îşi convingă consilierii din Beiuş că e în interesul oraşului lor să treacă la CAO. Asemenea lucruri nu sunt probleme ale Oradiei, care este doar un membru Aparegio!", spune Bolojan (foto), vizibil iritat de lobby-ul pe care a trebuit să îl facă. Şi nu fără compromisuri!

Pentru sprijinul dat de senatorul Mang, PSD-ul a trebuit recompensat prin numirea ca director comercial la CAO a fostului subprefect Claudiu Pop. "Interveneam oricum în favoarea acestui proiect, dar ne-am manifestat dorinţa să avem un reprezentant la nivelul conducerii CAO, ca să ştim ce se întâmplă cu proiectul", se justifică acum senatorul PSD.

Ajunge!

Săptămâna trecută, Bolojan a schimbat foaia. Pentru că o parte din consiliile locale amână predarea către CAO a serviciilor de apă şi canalizare, iar din această cauză Aparegio nu poate înainta finanţatorului proiectul fiindcă documentaţia e incompletă, primarul Oradiei a hotărât să rupă asociaţia. Ca să salveze ce poate, căci bine nu poate face cu forţa!

11 Adrian Foghis.jpgBolojan a organizat vinerea trecută o şedinţă de criză la sediul CAO şi le-a dat primarilor din Aparegio un ultimatum. "Domnul Bolojan a anunţat că membrii care nu predau până la 15 octombrie toate documentele necesare ori se retrag din asociaţie, ori îi dăm noi afară. Suntem aproape de semnarea contractului de finanţare şi consulantul ne cere să facem rapid ultimele rectificări. Nu mai putem sta cu săptămânile după o hârtie", povesteşte Adrian Foghiş (foto), managerul de proiect.

Ilie Bolojan spune că măsura eliminării este extremă, dar necesară, şi o va aplica cu oricare dintre membri. "Este vorba de 83,2 milioane de euro care vin în Bihor, nu doar în Oradea. E vorba despre şansa să dăm oamenilor de la ţară apă şi canalizare. Nu ne putem juca cu aşa ceva!", spune Bolojan ameninţător. Semn că săptămâna aceasta vechea Aparegio "va intra la apă", pentru că numai aşa proiectul poate fi readus pe linia de plutire...


"O să vedem dacă dorim să mai rămânem membri Aparegio. Probabil că vom ieşi cu prima ocazie. Este nedrept ca noi să ne facem investiţiile prin forţe proprii, iar după aia să vină Compania de Apă Oradea la totul de-a gata şi să ne tripleze tarifele"

Costel Sîrghie, primarul oraşului Nucet


TOŢI PENTRU UNU
Combinatul de apă

11 Ovidiu Gavra.jpgBazele Aparegio au fost puse în urmă cu trei ani de un nucleu format de localităţile din Zona Metropolitană Oradea. Proiectul funcţionează pe bază de reciprocitate. Localităţile pun la dispoziţia Companiei de Apă Oradea reţelele de apă şi canalizare, iar CAO se obligă să le modernizeze şi să le extindă din fonduri europene. Astfel, operatorul se dezvoltă, iar localnicii primesc servicii mai bune.

În prezent, Aparegio cuprinde 23 de localităţi, din care primele 12 sunt în faza I a proiectului. "Dacă totul merge bine, anul acesta vom încasa avansul de 15% pentru a putea organiza licitaţiile. Lucrările au fost împărţite pe 14 pachete, astfel încât să se poată desfăşura în paralel", spune Ovidiu Gavra (foto), directorul CAO.

Estimată la 83,2 milioane de euro, investiţia va fi finanţată prin Programul Operaţional Sectorial Mediu al Uniunii Europene, iar partea de cofinanţare ce revine comunităţilor locale din întregul judeţ este de doar 1,4 milioane de euro.