Mi-l imaginez pe fostul preot Ciprian Mega în tinerețe, tânjind, ca Julien Sorel, să parvină, să ajungă Cineva. Dacă personajul lui Stendhal din „Roșu și Negru” oscila între preoție și gloria armelor, tânărul moldovean a ales preoția, pentru ca apoi, fără a lepăda sutana, să practice și regia. Traseul i-a fost sinuos, dar ascendent: a trecut printr-un seminar la Buzău, o facultate la Sibiu și o hirotonire în Teleorman, după care a plecat imediat în Cipru, unde a adunat atâția bani că a ridicat o biserică din lemn.
La fel a făcut, dar pe dos, când s-a întors în țară, la Oradea, cu puțin înaintea pandemiei. Pe atunci, episcopul Sofronie era bun și drept. I-a dat, într-o parohie cu mioare multe, o biserică din lemn, pe care a demolat-o pentru a face în locul ei una zidită. A terminat-o în timp record, fără bani de la stat, dar a făcut-o printr-o înșelătorie puțin știută: autorizația a scos-o pentru extindere și modernizare, nu pentru demolare și altă construire. N-a dat seama pentru asta, cum n-a dat nici despre costuri.
Biografia sa a dat în clocot anul trecut, înainte de alegeri. Cu un film despre corupția BOR și Europa decandentă (rușii îi zic Gayropa), s-a dus la Moscova, unde și slujise cu binecuvântarea patriarhului Kirill, unul dintre „șoimii războiului” din jurul lui Putin. Mai mult, s-a împrietenit cu un oligarh supus sancțiunilor, Kontantin Malofeev, unul dintre sponsorii invadării Crimeii, în 2004, cu „omuleți verzi”. Atât de strâns - în comuniune creștină sau cinefilă? - încât acesta i-a deschis ușa Kremlinului, pentru o întâlnire cu însuși Vladimir Vladimirovici.
Tot anul trecut, încă-preotul Mega a făcut tot posibilul pentru a atrage atenția asupra sa, acuzându-și zgomotos protectorul din urmă cu puțini ani - dar devenit Madam - că apără homosexualii din Episcopia Oradiei. Nu-i de mirare că, oricât s-a împăunat cu „intrări” la Mitropolitul Ardealului și la Patriarhul României, a fost totuși caterisit.
Ceea ce nu l-a dezarmat. L-a întărâtat. Pe toate rețelele, de la Facebook la Telegram, își continuă cruciada contra păcătoasei Biserici Ortodoxe Române și campania politică față de Statul Român însuși, care ar fi, în ochii lui, o dictatură. Nu ca Maica Rusia, deh, unde democrația îndrumă spre Siberia pe oricine se îndoiește de sfințenia regimului și a războiului.
Dar fostul preot revine din online, mai nou, și „pe teren”: printr-o asociație de „distribuție a filmelor” își face o biserică a sa, nu chiar „la periferia Oradiei”, cum făgăduise după ce l-a afurisit BOR, ci în Girișu de Criș, unde își va învăța prozeliții despre ortodoxie, patriotism, civism și omenie. Cu o diferență: dacă înainte de a-și face biserica din Rogerius ceruse totuși o aprobarte, de data asta n-a așteptat nicio autorizație, ceea ce spune cât prețuiește legea, instituțiile, țara, societatea.
De la un nou amvon și parcă tânjind după o aură de mucenic, de salvator al dreptei credințe în colapsul moral modern, fostul preot e gata, iar, de acțiune. Să ne pregătim de noi filme...