Pe toată durata zilei de sâmbătă şi a nopţii de Înviere autorităţile din Bihor au fost nevoite să facă faţă nervozităţii unor "stranieri" din centrele de carantină, care au cerut să li se dea drumul acasă deoarece a expirat perioada în care erau obligaţi să stea în aceste locaţii.

"O noapte grea"

"Am efectuat 14 zile de carantină, aşa cum am semnat. Deja avem 17 zile aici şi nu am primit niciun răspuns cu testele pe care care ni le-au luat. Vă rog să veniţi, mai mult de 100 de persoane vor să vorbească", a transmis BIHOREANULUI o persoană aflată în carantină.

Agitaţia "stranierilor", aproape toţi veniţi din Marea Britanie şi Irlanda, cu familii de până la 20 de membri, a necesitat intervenţia autorităţilor. Potrivit surselor BIHOREANULUI, prefectul Dumitru Ţiplea şi zeci de jandarmi au "parlamentat" ore în şir cu persoanele aflate în centrele de carantină, pentru a le explica faptul că nu li se poate da drumul până nu sunt testate şi există certitudinea că nu sunt infectate cu coronavirus.

"Toată ziua şi toată noaptea, până spre dimineaţă pe la ora 4.00, le-am tot explicat că dacă ar fi lăsaţi să plece şi sunt purtători de Covid şi-ar îmbolnăvi familiile şi comunităţile. A fost o noapte grea", a declarat BIHOREANULUI unul dintre oficialii implicaţi în efortul de calmare a "carantinaţilor".

Niciun risc

De trei săptămâni, printr-un ordin al prefectului Dumitru Ţiplea, sunt testate, pe rând, toate persoanele aflate în centrele de carantină din Bihor, tocmai pentru a nu se permite ca asimptomaticii să iasă şi apoi să infecteze comunităţile.

De o săptămână, după adoptarea metodei de testare pooling, estimările autorităţilor arată că în centrele de carantină, unde la această oră sunt 1.605 persoane, procentajul de infectare este extrem de ridicat. "Conform estimărilor rezultate din pooling-test, sunt sute de purtători, din fericire marea majoritate asimptomatici. Testarea continuă zilnic pentru a fi identificaţi individual toţi cei cu Covid. Cazurile asimptomatice sunt cazate separat şi monitorizate sub supraveghere medicală. Ceilalţi carantinaţi, încă netestaţi individual, nu pot fi lăsaţi să plece, din cauza riscului de răspândire intracomunitară", spun sursele BIHOREANULUI.

Problema este că nu toţi cei aflaţi în centrele de carantină vor să înţeleagă acest lucru, deşi cu toţii sunt cazaţi în hoteluri, unde primesc trei mese consistente zilnic, iar de Paşti au şi meniu special. "Noi cheltuim pentru fiecare 300 de lei pe zi, aproape niciunul dintre ei nu a mai beneficiat niciodată de condiţiile pe care le are acum, şi totuşi au probleme de înţelegere, nu le pasă că dacă li s-ar da drumul ar îmbolnăvi mii de oameni", spun sursele.

Cu toată agitaţia din centrele de carantină, nu a fost nevoie ca autorităţile să intervină în forţă. În Bihor se află circa 10% din totalul persoanelor aflate în carantină în România.

Prioritari la testare

În Bihor, prioritate la testare au tocmai cei din centrele de carantină, pentru ca persoanele declarate Covid negative să poată fi lăsate să plece, urmând apoi persoanele suspecte internate în Spitalul Municipal şi cele care au contact cu cele confirmate pozitiv, inclusiv personalul medico-sanitar. "Zilnic testăm cadrele medico-sanitare, pentru că dacă acestea se infectează n-o să mai aibă cine să se ocupe de bolnavi. De aceea nu putem testa mai repede toate cele 1.600 persoane din centrele de carantină", a explicat BIHOREANULUI o sursă.

Capacitatea de testare a carantinaţilor va fi dublată în Oradea săptămâna care urmează, când pe de o parte va fi upgradat analizorul PCR existent deja în laboratorul Spitalului Municipal, care poate procesa doar 38 de probe biologice într-o tranşă, aşa încât să poată prelucra 72 probe într-o şarjă, iar pe de altă parte într-un laborator al Spitalului Judeţean va fi instalat un al doilea analizor PCR, pe care oraşul trebuie să-l primească de la Ministerul Sănătăţii, şi care are capacitatea de 72 probe/serie.

De altfel, atât primarul Ilie Bolojan, cât şi dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor cu subordonare locală din Bihor, au anunţat că de săptămâna următoare capacitatea de testare a Oradiei va fi dublată la circa 500 testări pe zi.