Agro-sclavagism: Fermierii bihoreni, în pragul disperării, pentru că anul acesta vor ieşi în pierdere

La 107 ani după răscoala ţăranilor din Moldova, dacă tragi linie realizezi că nu s-a schimbat mai nimic. Maşinile folosite la câmp sunt tot mai complicate, pământurile tot mai tratate, seminţele sunt tot mai rezistente, atât doar că ţăranul o duce la fel de prost.

 "Orice om, în orice afacere, îşi pune o marjă de profit, pentru că altfel lucrează degeaba. Numai eu, ţăranul, nu pot să fac asta. Indiferent ce produc, sunt legat de mâini şi de picioare cu un preţ impus de alţii", povesteşte Dorin Hodişan, fermier din zona Oşorhei. Iar în situaţia lui sunt mai toţi colegii din judeţ...

Legaţi de glie...

Noua iobăgie leagă ţăranul de pământ cu rate la bancă şi-l bate cu contractul încheiat cu furnizorii de seminţe, îngrăşăminte sau motorină. Cu excepţia marilor fermieri care lucrează suprafeţe de mii de hectare şi pot să îşi optimizeze costurile, nu există agricultor care să nu trăiască din datorii la bănci şi să nu trebuiască să facă altele noi. "Dacă răscoala de la 1907 a pornit de la marii arendaşi, acum ţăranii sunt legaţi de furnizori, dar situaţia lor nu este cu nimic mai bună", spune consultantul în afaceri Dan Octavian (foto). Specialistul caută soluţii de redresare pentru mai mulţi fermieri, deţinători ai unor suprafeţe de până în 15 hectare, care s-au trezit pe marginea prăpastiei. "Drama porneşte de la faptul că băncile nu creditează agricultura. Siliţi de împrejurări, ţăranii s-au împrumutat direct în seminţe şi în îngrăşăminte de la instituţii financiare nebancare (IFN), majoritatea aflate în parteneriate cu producătorii de seminţe şi îngrăşăminte", spune consultantul. Altfel spus, producătorii au cui să-şi vândă marfa, dar cumpărătorii, adică fermierii, devin captivii lor.

Situaţia e valabilă pentru agricultori din toată ţara. Anul trecut, obligaţi să înfiinţeze producţia pentru 2014, fermierii au fost nevoiţi să accepte un preţ al materiei prime luate pe datorie cu până la 15% mai mare decât dacă le-ar fi plătit cu banii jos, şi cu dobânzi de 6%, mult peste preţul pieţei. Apoi a venit dezastrul. În condiţiile unei recolte slabe şi a unor preţuri la cereale sub cele din anii anteriori, majoritatea fermierilor abia dacă şi-au plătit datoriile, fără să facă profit. Mai mult, se văd acum în situaţia de a se împrumuta iarăşi, pentru a putea pregăti recolta viitoare.

La mâna intermediarilor

Pentru a putea băga tractorul în brazdă, majoritatea fermierilor şi-au pus gaj terenurile şi casele. "În lipsa unui sprijin de la stat oamenii sunt nevoiţi să gireze cu terenurile, care sunt subevaluate. Dacă îţi convine bine, dacă nu lasă-te de agricultură!", povesteşte consultantul.

La acestă oră în România funcţionează peste 12 IFN-uri, de la Agricover la Rocredit, care fac afaceri de nişă acordând fermierilor credite relativ mici, pe termen scurt, mai ales că băncile nu se încurcă cu creditul agricol, considerat prea riscant şi puţin rentabil. Or, la cum arată lucrurile, acestea au toate şansele să devină anul viitor proprietare de terenuri. "Afacerile în domeniul agricol par gândite aşa încât fermierul să nu se poată capitaliza niciodată. Acesta e ţinut tot timpul pe zero prin preţul de pe bursă al produselor. Dacă producţia e mare, preţul pe kilogram va fi mic, dacă e proastă, va fi doar cât să-i acopere cheltuielile", spune Octavian.

Pe datorie...

Dependenţi de împrumuturi, fermierii refuză să vorbească despre relaţia cu IFN-urile şi furnizorii de seminţe. "Eu mă bucur că mă creditează. Dacă n-ar face-o ar trebui să merg la cules de căpşuni în Spania, că bani să încep altă producţie n-am", spune un fermier.

Convingerea lui e împărtăşită şi de Dorin Hodişan (foto), fermier din zona Oşorhei. Bărbatul lucrează împreună cu cei doi fii aproape 500 hectare de teren, pe 15 fiind proprietar, iar restul luându-le în arendă. Deşi munceşte 12 ore pe zi, e înglodat în datorii şi se pregăteşte să facă altele. "Am 600.000 lei credite la furnizorii de seminţe şi de îngrăşăminte şi cam 200.000 lei la bancă pentru cheltuielile cu motorina şi piesele de schimb. Vând recolta, plătesc datoria şi n-am ce face, dacă închid pe zero, fac alt împrumut", zice bărbatul.

Producţie scumpă, produse ieftine...

Pentru anul acesta fermierul prognozează un profit minim, cât să nu iasă pe pagubă. A cultivat grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă, şi speră că pierderile de pe o cultură să fie amortizate prin câştigul de pe alta. "Nu prea ai cum face profit. Seminţele şi azotul se tot scumpesc, iar cerealele se tot ieftinesc. Dacă acum doi ani grâul şi porumbul erau cam 1,1 lei kilogramul, acum grâul e 60 de bani şi porumbul 40 de bani", explică fermierul.

Dorin spune că având în vedere prăbuşirea consumului intern - pentru că fermele zootehnice îşi produc singure furajele, iar ţăranii îşi ţin animalele cu bucate din gospodăria proprie -fermierii sunt dependenţi de export. Conştienţi de acest lucru, intermediarii le oferă mereu doar preţul de cost, înghiţind ei profitul ţăranului. "S-a spus că anul acesta preţul e mai mic pentru că a fost supraproducţie. Eu nu cred. Dacă era aşa, intermediarii nu luau grâul de la mine cu 60 de bani ca să-l vândă în Egipt cu 1,3 lei pe kilogram", spune agricultorul.

Subvenţionaţi producţia!

Fermier cu experienţă, Dorin zice că agricultorii vor rămâne săraci atât timp cât nu vor beneficia de aceleaşi condiţii precum cei din Comunitatea Europeană. "Tot ce pot face eu este să cheltui cât mai puţin, să semăn dacă se poate fără să ar, ca să nu consum motorină, şi să dau pământului doar ce îi musai. Dar asta nu ajunge. Dacă eu primesc o subvenţie de trei ori mai mică decât cei din Austria ori Franţa, cu care concurez pe aceaşi piaţă, eu n-o să cresc niciodată", spune bărbatul. În plus, adaugă că - în loc să susţină producţia - statul român subvenţionează pârloaga. "Dacă ai un teren şi ţi-e lene să-l lucrezi, îl declari pajişte şi iei banii. Dacă subvenţia nu s-ar da la hectar, ci la kilogramul de cereale livrat pe bază de factură, ar câştiga şi producătorul, pentru că ar încasa mai mult, dar şi statul, pentru că s-ar reduce evaziunea".

Pentru asta, însă, sistemul ar trebui regândit din temelii şi în avantajul producătorilor. Oameni care ştiu că au un viitor doar atât timp cât pot munci pe brânci. Până acum mai mult în folosul intermediarilor...

BANI NECESARI
2.700
lei costă înfiinţarea unui hectar de cultură de grâu, fără ca fermierul să aibă siguranţa că va scoate cel puţin atât

Deşi mulţi agricultori nu mai pot înfiinţa plantaţiile din 2015 pentru că au încheiat anul agricol 2014 pe pierdere, nu există nicio evidenţă oficială a acestora. "S-ar putea să existe cazuri de fermieri care să nu poată începe altă producţie, dar nu se declară nicăieri", spune Florian Pavel, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Potrivit acestuia,  APIA a înregistrat 39.234 cereri de plată a subvenţiei, din care au fost respinse doar 183, pentru că nu îndeplineau condiţiile legale.

Pavel mai spune că dacă anul acesta subvenţia la hectar a fost 156,89 euro, de anul viitor ea va creşte la 170 euro. "Media subvenţiei la nivel european este de 250 euro. Va trebui ca până în 2020 să se facă o convergenţă a plăţilor astfel încât să ajungă şi fermierii noşti la niveluri comparabile cu UE", zice Pavel. Potrivit directorului, la acordarea subvenţiei vor fi stimulaţi marii producători. Deţinătorii exploataţiilor agricole cu suprafeţe între 5 şi 30 de hectare vor beneficia în plus de o subvenţie de 40 euro pentru fiecare hectar în plus, fapt care ar aduce nivelul subvenţiei la 210 euro, deci mai aproape de  media europeană.