Testarea pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație, în județul Bihor, se susține, începând din această săptămână, în sistem electronic, în Cetatea Oradea.

În sistem electronic

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, este vorba despre testările pentru şoferii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, în cazurile prevăzute de Codul rutier pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi în situaţiile obligatorii pentru a nu se majora perioada suspendării.

Verificarea cunoașterii regulilor de circulație, care până acum s-a făcut prin intermediul unor teste scrise, acum se poate susține, pe calculator şi nu numai în limba română, ci şi în engleză, franceză, germană sau maghiară.

Testarea pentru verificarea cunoașterii regulilor de circulație se desfășoară în corpul M al Cetății Oradea (strada Piața Emanuil Gojdu, nr. 39 - 41, municipiul Oradea, județul Bihor), în fiecare săptămână, în zilele de marți și joi, începând cu ora 10.

Persoanele interesate se pot programa telefonic, la numărul de telefon 0259412433 (numărul de telefon al Serviciului Rutier - Compartimentul Personal de Serviciu) sau personal, direct la sediul Serviciului Rutier.

Conducătorii auto se vor prezenta pentru susținerea testului cu 10 minute înainte de începere, având asupra lor cartea de identitate și dovada înlocuitoare a permisului de conducere.

Examenul de cunoaștere a regulilor de circulație poate fi susținut doar în termenele prevăzute de lege, în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Serviciul Rutier Bihor nu percepe taxă pentru susținerea examenului.

Testare obligatorie

Potrivit Codului rutier, testul este obligatoriu în cazul celor care au rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile sau mai mult, pentru cei care au fost găsiţi băuţi la volan, pentru şoferii cărora li s-a suspendat dreptul de a conduce pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere.

Trebuie să se prezinte la testare şi cei care au provocat accidente rutiere soldate cu pagube materiale ca urmare a unor depăşiri neregulamentare ori a nerespectării culorii roşii a semaforului. 

În aceste situaţii, suspendarea dreptului de a conduce se prelungeşte cu 30 de zile, fără altă formalitate, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul ori nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare iniţiale.

Pot susţine testul de verificare a cunoştinţelor şi cei care doresc să-şi reducă perioada de suspendare a dreptului de a conduce, dar numai în anumite situaţii. Nu beneficiază de această facilitate cei care au mai avut permisul suspendat în ultimul an şi au cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare, cei care au fost implicaţi într-un accident de circulatie cu pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că au condus maşina sub influenta alcoolului.

De asemenea, nu pot solicita testarea şoferii care au rămas fără permis pentru că nu au oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore erau în funcţiune.

Pentru reducerea perioadei de suspendare, şoferul trebuie să îndeplinească, cumulativ, două condiţii: să promoveze testul şi să deţină permis de conducere de cel puţin 12 luni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!