Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal s-a hotărât în privinţa modului în care va gestiona finalul de sezon 2019-2020, după ce starea de urgenţă va fi ridicată, după cum anunţă, printr-un comunicat, diriguitorii fotbalului bihorean.

Conform deciziilor adoptate de Comitetul Executiv, după revenirea din izolare, "echipele vor beneficia de un interval cuprins între 7-10 zile pentru reacomodare fizică, psihică şi administrativă, până la reluarea jocurilor".

AJF Bihor a decis însă să anuleze o serie de competiţii şi acţiuni, precum: Cupa Micii Campioni, Cupa Moş Crăciun, Gala Fotbalului Bihorean, Cupa Old Boys şi schimburile de experienţă anuale cu partenerii din Ungaria. De asemenea, ediţia a II-a a fazei regionale a Cupei Satelor se suspendă, precum şi Turneul Speranţelor ori Cursul Licienţa C - UEFA.

"Campionatele se vor desfăşura cel mai probabil după o variantă de campionat simplificat play-out/play-off, agreată de majoritatea membrilor afiliaţi şi aprobată de Comitetul Executiv al AJF Bihor, cu punctajul obţinut până la întreruperea campionatelor", se mai precizează în comunicat.

Pe de altă parte, în acelaşi comunicat de presă, conducerea AJF Bihor a transmis că, recent, "Curtea de Apel a decis definitiv şi irevocabil legitimitatea Alegerilor din cadrul AJF Bihor din anul 2017 şi a investirii preşedintelui, prof. Radu Bitea, în mod legitim, în urma unui denunţ penal al lui Octavian Sovre, aspect luat la cunoştintă de CEX AJF Bihor".