În contextul unei probleme serioase privind reluarea competițiilor de fotbal amator, din cauza condițiilor impuse de autorități, Asociația Județeană de Fotbal Bihor vine cu soluția.

Forul fotbalistic bihorean a propus conducerilor celorlalte AJF-uri din ţară să trimită o adresă comună către Federaţia Română de Fotbal, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care solicită să se introducă în cadrul Protocolului medical pentru reluarea fotbalului amator, testarea comunitară sau pooling-ul (testarea mai multor persoane într-o singură probă).

"Strategia de prevenție a răspândirii coronavirus prin testare comunitară, crește volumul, viteza și eficiența depistării persoanelor infectate cu Covid 19, metoda denumită pooling (testarea mai multor persoane într-o singură probă). Pool Testing-ul este deja folosit de majoritatea primăriilor cu adresabilitate către comunitate prin policlinici ori spitale”, după cum transmite AJF Bihor.

În scrisoarea trimisă inclusiv președintelul FRF, Răzvan Burleanu și semnată de reprezentanții tuturor asociațiilor județene de fotbal din țară se motivează faptul că actualul Protocol Medical este foarte asemănător și pentru fotbalul amator cu cel al fotbalului profesionist, fiind compromisă, astfel, reluarea competițiilor din fotbalul amator pentru sezon competițional 2020-2021.

”Forma actuală a Protocolului compromite reluarea Competițiilor din fotbalul amator pentru sezon competițional 2020-2021creând efecte extrem de negative atât din punct de vedere social, sportiv, administrativ ori economic. În fotbalul amator sunt angrenați la nivel national sute de mii de persoane. Considerăm că introducerea Pool Testing-ului în Protocol este o măsură vitală pentru salvarea unui sezon competițional compromis”, se arată în memoriu.