La omul sărac nici boii nu trag. Un orădean beneficiar al pachetului de alimente distribuit prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), care şi-a preluat alimentele de la depozitul din Ioşia, a avut surpriza să constate, odată ajuns acasă, că din produsele de pe lista lipită pe cutie îi lipsesc un pachet de orez, unul de paste făinoase şi trei conserve din carne de porc.

Şi precis nu este singurul! Anul acesta cele 1.085 de pachete ambalate la Bod în Braşov au ajuns la Oradea înfoliate pe europaleţi, iar în interior ambalate atât de prost încât peste 30% dintre ele erau desfăcute şi posibil "dijmuite".

Acesta a şi fost motivul pentru are angajaţii DASO au lipit la intrarea în depozit un anunţ prin care sfătuiau beneficiarii să verifice conţinutul pachetului la faţa locului. Nu de alta, dar aveau experienţa de acum câţiva ani când pachetele, ambalate cu puşcăriaşi undeva în judeţul Ilfov au venit în bună parte incomplete.

Dar măcar atunci a fost hoţie pe faţă...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!